Cele cinci formaţiuni au depus o solicitare către Biroul Electoral Central cu privire la reverificarea listelor de semnături depuse de toţi candidaţii din Bucureşti.
"În contextul actual, în care există indicii puternice de fraudă la nivelul municipiului Bucureşti, dar şi în alte judeţe din ţară, solicităm amânarea alegerilor locale prin hotărâre de Guvern, astfel încât toate listele de susţinători depuse să poate fi reverificate. Dacă alegerile se ţin în aceste condiţii, întregul proces electoral este pus sub semnul întrebării", precizează PACT.
[citeste si]
Majoritatea formaţiunilor politice noi, locale şi naţionale, precum şi candidaţii independenţi au întâmpinat probleme în a reuşi să strângă numărul necesar de semnături pentru a candida la alegerile locale. "În schimb, partidele vechi au reuşit să scoată din condei, sfidând legea şi cetăţenii, semnăturile necesare, într-un timp foarte scurt, în unele cazuri existând doar două - trei zile între anunţul candidaturii şi depunerea candidaturii. Ne întrebăm cum pot astfel de partide şi astfel de candidaţi, care intră în cursa electorală cu semnături de susţinere asupra cărora există suspiciuni că au fost falsificate, să reprezinte cu responsabilitate şi în mod onorabil cetăţenii, să gestioneze banii publici în mod cinstit şi transparent şi să pună interesul public, al cetăţenilor deasupra intereselor personale şi de grup", se arată în comunicat.
Cele cinci formaţiuni solicită BEC reverificarea sistematică (inclusiv prin sondaj) sub aspectul veridicităţii a tuturor listelor de semnături depuse în Bucureşti de partidele politice şi candidaţii la alegerile locale din 5 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu