Data actualizării:
Data publicării:

Ciolacu spune că ”în primul rând, ne ajută Dumnezeu să intrăm în Schengen” terestru. Cum l-ar fi convins pe Nehammer

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cu Dumnezeu, în Schengen!

”Avem (șanse să intrăm în Schengen terestru în 2024 n.r.)! În primul rând ne ajută Dumnezeu. Și rezultatele din Austria au arătat acest lucru. Faptul că-n Austria știți că a câștigat ”AUR”-ul lor, pe primul loc, actualul cancelar Nehammer, cu partidul domniei sale, sunt pe locul doi, iar pe locul trei sunt social-democrații. Cu toate că foarte mult timp n-au reușit să stea la aceeași masă, se pare că vor importa ce am făcut în România, cele două mari partide să se unească și se pare că se va face această majoritate. Am înaintat foarte mult, foarte implicați și ministrul de Interne, și ministrul de Externe. Am discutat personal și direct cu cancelarul Nehammer, urmează să discutăm și-n perioada următoare. Cu alte cuvinte, cu aproape o certitudine de 100%, România va intra în Schengen și terestru anul acesta. Și mai avem un mare susținător, primarul Vienei, social-democrat, un mare lobby-ist pentru România” a spus premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, într-un interviu la DigiFM. 

Conform premierului, în martie ar urma să devină și efectivă această decizie, cu o întârziere de trei luni. El afirmă că i-a spus cancelarului Karl Nehammer că ”e cazul să rezolvăm problema cu Schengen”. 

Alte declarații ale lui Marcel Ciolacu, în interviul citat: 

Despre prietenii din politică, Marcel Ciolacu îi numește pe Mihai Tudose și Sorin Grindeanu: ”Am doi prieteni (în PSD n.r.), Mihai și Sorin, amândoi foarte critici și reușim să ne enervăm unul pe altul, dar sunt chiar prieteni. Mihai Tudose și Sorin Grindeanu. Ei plecaseră din PSD. Mihai plecase la ProRomânia, Sorin a fost exclus pe timpul lui Dragnea. Mă bucur mult că au revenit în partid”. 

Alcoolul, un subiect de agendă în SUA, nu este refuzat nici de Marcel Ciolacu. Premierul spun că mai bea seara câte un șpriț: ”Cu Sorin beam câte un șpriț. Beam o sticlă, o sticlă și jumătate de trei sferturi. Acum vreo două săptămâni, zic: Sorine, bei un șpriț? Hai să bem! După două pahare, zic: Bă, pe mine m-a luat somnul/ Și pe mine. Deci depinde cât de obosit ești”. 

Cât despre politicianul pe care-l refuză de la orice acord politic, Marcel Ciolacu îl nominalizează pe George Simion: ”Nu cred că poți colabora vreodată politic cu dl. Simion, suntem mult prea diferiți”. 

Marcel Ciolacu a mai spus că primii bani i-a strâns pentru a-și cumpăra o bicicletă, iar prima sa mare dragoste, când era mic, a fost Salomeea. Cât despre serialele preferate, premierul menționează: ”Am acum ”Avocatul din limuzină”, a apărut serie nouă”. 

Premierul nu a fost sigur pe el să-și facă o prezentare în engleză. El spune că nu stăpânești foarte bine limba, în ciuda meditațiilor, dar afirmă că nu are o problemă în a comunica instituțional, ba chiar le spune liderilor internaționali că mai poate face erori: ”Președinta Comisiei Europene, doamna von der Leyen, mi-a spus: stai liniștit, că vorbesc mai încet” a mărturisit Ciolacu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel