Data publicării:
Ciolacu: PSD așteaptă decizia CCR, nu va fi după Congresul PNL
PSD, în exclusivitate pentru DC News, a dezmințit orice negociere cu președintele Klaus Iohannis privind moțiunea de cenzură împotriva lui Florin Cîțu. Joi, Marcel Ciolacu, președintele partidului, a făcut noi declarații.
PSD a transmis, în excluvitate pentru DC News, că nu a negociat nimic cu președintele Klaus Iohannis privind calendarul moțiunii împotriva lui Florin Cîțu. Zvonurile apărute în presă, privind data de 1 octombrie, ori o eventuală susținere a PNL sunt neîntemeiate. Partidul Social Democrat așteaptă decizia Curții Constituționale pentru că atât Florin Cîțu, cât și Ludovic Orban au acționat cu vicii de procedură privind moțiunea de cenzură.
Joi, Marcel Ciolacu a făcut noi declarații într-o intervenție telefonică la Antena 3, precizând: „Așteptăm decizia CCR. Eu nu cred că va fi după Congresul PNL, părerea mea e că va fi mult mai repede.”
„Am spus foarte clar că orice moțiune care ajunge la vot va fi votată de către PSD”, a subliniat Marcel Ciolacu.
„Toți membrii PSD vor fi prezenți la ședința de Plen reunit. Este normal să apărăm statul de drept și decizia CCR, când va veni. De asemenea, am apărat astăzi, în BPR, Constituția”, a mai spus președintele PSD.
Amintim că Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis că moțiunea de cenzură va fi citită în ședința de joi, de la ora 16.00, dar dezbaterea și votarea vor avea loc după decizia CCR.
De asemenea, amintim că senatorul PNL Virgil Guran a declarat că liberalii care îl susțin pe Ludovic Orban la Congresul din 25 septembrie nu vor participa la ședința de joi a Parlamentului, unde ar urma să fie citită moțiunea de cenzură USR PLUS-AUR.
Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.
Parlamentul și Guvernul trebuie să trimită la CCR punctele de vedere referitoare la sesizarea Executivului pe moțiunea de cenzură până pe 15 septembrie. Judecătorii constituționali vor stabili ulterior când va avea loc ședința de judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News