Ciolacu, la aniversarea lui Filip, fiul său: Sper să fie unul dintre milioanele de tineri care vor schimba România / foto
Marcel Ciolacu, președintele PSD, și-a sărbătorit fiul, pe Filip. Cu această ocazie, Marcel Ciolacu a publicat câteva fotografii și a transmis un mesaj pe Facebook.
”Astăzi este ziua fiului meu, Filip. Îi doresc să fie sănătos și să privească cu încredere în viitor. Îi urez să-și îndeplinească visul de a deveni un medic foarte bun care să muncească aici, în țară, fiindcă știu că vrea să-și ajute cât mai mult semenii. Să-și facă o familie mare și frumoasă și să fie unul dintre milioanele de tineri care vor schimba România într-o țară modernă, prosperă și mult mai curată.
La mulți ani, Filip! Sunt mândru de tine și de realizările tale și îți voi fi întotdeauna alături!”, a fost mesajul lui Marcel Ciolacu.
Filip, student la Medicină
Filip, absolvent al unui liceu de top din România, Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, este student la Universitatea de Medicină.
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj după ce a aflat de victoria obținută de viitorul medic.
”Toată munca, nopțile nedormite și emoțiile ultimelor săptămâni și-au arătat azi roadele: Filip a intrat la medicină!
Sunt tare mândru de tine, fiule! Sunt convins că o să ajungi un medic bun, pentru că medicina înseamnă în primul rând a iubi oamenii. Iar tu ai o inima mare!”, a fost mesajul lui Marcel Ciolacu în 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News