Data publicării:
Ciolacu i-a spus clar premierului ucrainean că vrea drepturi egale pentru românii din Ucraina și renunțarea la așa-zisa „limbă moldovenească“ / video
Premierul Marcel Ciolacu a cerut drepturi egale pentru românii din Ucraina cu ale ucrainenilor din România și renunțarea la așa-zisa limbă moldovenească.
Denîs Șmihal, premierul Ucrainei, a fost primit vineri, 18 august 2023, la Palatul Victoria, de către Marcel Ciolacu. Premierul României i-a cerut omologului să ucrainean respectarea drepturilor minorității române din Ucraina și renunțarea la așa-zisa limbă moldovenească.
„În ceea ce privește subiectul drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, am readus în atenția domnului Prim-Ministru preocupările legitime ale României în acest domeniu. Am reamintit poziția fermă a României pe acest subiect. Am arătat că așteptăm deschidere și implicare din partea autorităților ucrainene – așa cum este normal între două state legate printr-o solidaritate atât de puternică.
Solicitările noastre sunt firești și rezonabile. Dorim pentru românii din Ucraina exact aceleași drepturi și libertăți de care se bucură persoanele aparținând minorității ucrainene din România. Contez pe implicarea domnului Prim-ministru Shmyhal, astfel încât mesajul nostru să ajungă la toate nivelurile administrației ucrainene”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul României a solicitat, din nou, renunțarea la așa-zisa limbă moldovenească
În ceea ce privește problema așa-zisei limbo moldovenești, premierul României a reluat solicitarea mai veche a părții române ca autoritățile ucrainene să recunoască inexistența acesteia și să adopte toate măsurile legale și administrative în consecință.
„Am reamintit că Republica Moldova a adoptat recent un act normativ prin care recunoaște limba oficială ca limba română”, a spus Marcel Ciolacu.
„Am discutat și situația regională. Am făcut o inventariere a implicațiilor de securitate pentru Republica Moldova, în condițiile provocărilor Federației Ruse în regiunea Mării Negre. Am reiterat faptul că locul firesc al Republicii Moldova și Ucrainei este în familia europeană. România susține puternic o decizie politică, până la finele anului, pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu ambele state. De asemenea, am salutat rezultatele Summitului NATO de la Vilnius care au facilitat aprofundarea colaborării practice dintre Ucraina și NATO.
În final, aș dori să vă spun domnule prim-ministru, draga Denis, să continuați să luptați ca și până acum. Aveți în spate aliați puternici- SUA, NATO și Uniunea Europeană și vecini precum România pe care vă puteți baza întotdeauna la greu.Nu aveți niciun motiv să dați vreun pas înapoi. Și sunt convins că, la final, depășind acest moment întunecat al istoriei veți reuși să vă construiți un viitor mai sigur și mai prosper”, a conchis premierul României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News