Data publicării:
Ciolacu, avertisment pentru Orban și Guvern: E inadmisibil! Nu vă mai jucați!
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi cere premierului Ludovic Orban să redeschidă spitalele pentru pacienții cronici.
„Politica nu se face în spitale, domnule Orban! Bolnavii cronici nu sunt cobaii guvernării peneliste! Spitalele trebuie deschise pentru bolnavii cronici! Este inadmisibil ca, după atâtea luni de zile, Guvernul Iohannis-Orban să-și bată în continuare joc de bolnavii cronici și să-i pună pe drumuri, riscându-le de multe ori viața”, a scris, miercuri, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
Liderul PSD precizează că Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, care are 405 paturi, este menținut în continuare ca Spital COVID, deși sunt mai puțin de 50 de pacienți internați.
„Deși autoritățile locale au investit enorm pentru ca acest spital să poată primi, în condiții de siguranță, toți bolnavii! Nu vă mai jucați cu viața oamenilor! Lăsați bolnavii cronici să se trateze”, a conchis Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News