Urmărește emisiunea live
Cine va moșteni toată AVEREA lui Dan Petrescu, cel mai bogat român, MORT alături de familie în accidentul aviatic de la Milano
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels
S-a aflat cine va fi moștenitorul averii lui Dan Petrescu.

Dan Petrescu, miliardarul despre care Ion Ţiriac spunea că este cu adevărat cel mai bogat dintre români, a murit duminică, în accidentul aviatic de la Milano, potrivit presei internaționale. 

Cine a fost Dan Petrescu

Dan Petrescu era foarte discret, existând puține fotografii cu el.

Potrivit Pro TV, una dintre firmele sale se ocupa de închirierea maşinilor, dar omul de afaceri activa în domeniul imobiliar. Avea mai multe terenuri pe care le-a închiriat celor mai cunoscute lanţuri de hypermarketuri din România. De pe urma lor, încasa chirii imense. Miliardarul deţinea şi mai multe spaţii comerciale.

Conform Antena 3, Dan Petrescu lasă în urmă o avere de 3 miliarde de euro, mai multe proprietăți, inclusiv în Monaco, unde era rezident, și afaceri pe care momentan nu se știe cine le va continua. În ciuda averii considerabile, era un om modest, aeronava privată fiind o achiziție recentă. 

Ion Ţiriac a declarat, în repetate rânduri, că Petrescu este cel mai bogat român. Imobiliarele în principal au constituit baza cea mai mare a averii sale.  

Cui rămâne averea lui Dan Petrescu

Dan Petrescu, un împătimit al zborului, chiar el s-ar fi aflat la manșa avionului, potrivit presei italiene, a decolat de pe aeroportul din Milano după care s-a prăbușit. În urma prăbușirii, opt persoane, printre care și un copil, au murit. Toată familia miliardarului a murit alături de el, motiv pentru care multă lume se întreabă cine este persoana care moștenește averea colosală a lui Dan Petrescu.

După moartea sa, averea lui Dan Petrescu ar urma să fie moștenită de Anca Surugiu, femeie de afaceri şi asistenta coordonatoare a tuturor firmelor lui Dan Petrescu, potrivit evz.ro.

Mai mult decât atât, Anca Surugiu controla și deținea datele offshore-urilor lui Dan Petrescu. Mai rămâne de văzut cu cine se va lupta Anca Surugiu pentru averea miliardarului. Din câte se cunoaște, mama afaceristului, o femeie de peste 80 de ani, este singura sa rudă în viață. 

Averea lui Dan Petrescu ar fi de trei miliarde de euro. Aeronava prăbușită la Milano a fost achiziționată de Dan Petrescu alături de Vova Cohn, fost acționar al clubului Dinamo București.

Ultimul schimb de mesaje între pilotul avionului și turnul de control

Apar noi informații despre accidentul aviatic de la periferia orașului Milano. Pilotul a menționat turnului de control „o deviere din cauza vremii nefavorabile", dar ar fi încercat și să revină pe aeroportul de unde decolase, scrie Mediafax.

Este ultimul schimb de mesaje între pilotul avionului prăbușit duminică la San Donato Milanese și turnul de control de la Linate, de unde tocmai decolase aeronava cu opt persoane la bord, scrie La Stampa.

O frază care ar explica „devierea" de la traseul inițial

După decolare, avionul și-a urmat corect traseul, trecând peste Idroscalo și Segrate, apoi, în loc să continue spre sud, spre Sardinia, și-a schimbat ruta. Această schimbare a declanșat un schimb de mesaje cu turnul de control, care a cerut explicații. Solicitarea pilotului, convenită cu turnul de control, a fost de „o deviere ușoară" din cauza vremii nefavorabile.

La aproximativ trei minute de la decolarea (la ora 13.04) de pe aeroportul Linate, aeronava, care ar fi trebuit să atingă o altitudine standard (conform indicațiilor de pe ruta de plecare) de 5.000 de picioare, în timp ce se afla la o altitudine de aproximativ 3.500 - 4.000 de picioare, a continuat să vireze anormal spre dreapta, arată Centrul de control radar din Linate, care se ocupă de traficul pe cerul din nord-vestul Italiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel