Data publicării:

Cine sunt pacienții care au murit la Spitalul „Victor Babeș”

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Trei femei cu vârste între 63 și 84 de ani sunt pacienții care au murit, luni seara, în TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală. 

Poliția Capitalei a anunțat marți că în unitatea de terapie intensivă mobilă au fost identificate cadavrele a trei persoane, femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani și respectiv 63 de ani. Trupurile neînsuflețite au fost ridicate și transportate la INML pentru necropsie, potrivit Antena 3.

"Din primele date a rezultat faptul că în după amiaza de 12 aprilie, alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor aferente unității de terapie intensivă mobilă ar fi înregistrat disfuncționalități, fiind întreruptă alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor. A fost efectuată cercetarea la fața locului , unitatea mobilă fiind sigilată, în vederea continuării cercetărilor", a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat.

Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei a deschis deja dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt făcute împreună cu Parchetul Tribunalului București. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel