Cine preia operațiunile McDonald's din România
McDonald's din România ar urma să fie preluat de o companie din Malta, care deține franciza lanțului de fast-foos în alte cinci țări.
McDonald's este pe piața din România din 1995. Va preda operațiunile locale companiei Premier Capital, care a preluat și operațiunile din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta, potrivit unor surse din piaţă, citate de zf.ro.
"Ne revizuim constant businessul şi ne gândim să realizăm o serie de schimbări organizaţionale strategice în cadrul businessului din România. Discuţiile se poartă încă, astfel că nu putem oferi detalii", spun reprezentanţii biroului european de presă al McDonald's, pentru sursa citată.
McDonald's deţine 10% din toată piaţa locală de restaurante. Pentru Premier Capital din Malta, România devine a şasea piaţă unde compania deţine franciza McDonald's şi va fi totodată şi cea mai mare în contextul în care local sunt deschise 67 de unităţi sub brandul fast-food. Prin comparaţie, în toate celelalte cinci pieţe sunt circa 60 de restaurante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News