Data publicării:
Cine este Simona Mirela Miculescu, noul ambasador al României la Paris. Carieră IMPRESIONANTĂ
Klaus Iohannis a numit-o pe Simona Mirela Miculescu în funcția de ambasador al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO (Paris).
Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Simona Mirela Miculescu a fost numită în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO (Paris).
Cine este Simona Mirela Miculescu
Simona Mirela Miculescu este născută în 4 iulie 1959, la Satu Mare. Este diplomat cu o carieră de peste 24 de ani la Ministerul Afacerilor Externe. Printre principalele poziții deținute se numără cea de consilier prezidențial pentru politică externă al președintelui Ion Iliescu și cea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant al României pe lângă Națiunile Unite.
Simona Miculescu a obținut titlul de doctor în litere Magna cum laudae la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 1999, iar studiile sale de relații publice includ diploma de Public Relations Professional, obținută la prestigioasa George Washington University.
A fost purtător de cuvânt al MAE și atașat de presă în SUA, Washington DC
Simona Miculescu și-a început cariera diplomatică în domeniul comunicării publice. A fost de două ori purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și atașat de presă la Ambasada României din SUA, la Washington DC (1994–1998). A lucrat în cadrul OSCE în Kosovo (1999-2000) și a fost consultant al guvernului irakian (2006-2007). De asemenea, a fost consilier prezidențial pentru politică externă (2000-2004).
După numirea sa la New York, Simona Miculescu a deținut pozițiile de vicepreședinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreședinte al Adunării Statelor Părți la Curtea Penală Internațională, membru al Biroului Francofoniei și președinte al Comisiei Speciale pentru Politică și Decolonizare a Adunării Generale a ONU, în cea de a 66-a sesiune a acesteia. Ambasadorul Miculescu a fost aleasă recent vicepreședinte al Adunării Generale ONU pentru cea de-a 68-a sesiune a acesteia.
Complementar carierei diplomatice, Simona Miculescu deține o bogată experiență academică și de comunicare publică, care include deținerea unui doctorat în literatură, inițierea și predarea de cursuri de relații publice internaționale la două universități din România, precum și publicarea mai multor cărți și articole pe teme conexe. Este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai buni experți în domeniul managementului relațiilor publice internaționale, fiind apreciată în special datorită elaborării primei curricule universitare pe acest subiect, program de studiu folosit în prezent de mai multe universități din țară.
A fost desemnată „Comunicatorul Anului”
De asemenea, Simona Miculescu a fost desemnată „Comunicatorul Anului” în cadrul celei de-a XI-a ediții a competiției Romanian PR Awards.
Este căsătorită cu Ovidiu Miculescu, președinte al Societății Române de Radiodifuziune și are doi copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News