Halyna Hutchins a fost o directoarea de imagine talentată și pasionată, care se bucura în mod clar de slujba ei în cel mai recent western al lui Alec Baldwin, Rust, scrie The Guardian.
Femeia de 42 de ani a murit ieri pe platoul filmului, după ce Baldwin, actor și producător al filmului, a tras cu un pistol de recuzită care ar fi trebuit să fie încărcat cu gloanţe oarbe. A fost rănit și regizorul filmului 'Rust', Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, care a fost internat la terapie intensivă.
În ultimele trei săptămâni, Hutchins a postat fotografii pe contul ei de Instagram de pe platoul de filmare din New Mexico. În fotografii aceasta a surprins apusuri de soare și o imagine cu echipa care lucra la acest film, în care Hutchins stă lângă Baldwin, pe fundalul unei cabane din bușteni.
Femeia s-a născut în Ucraina
Există, de asemenea, un scurt videoclip realizat miercuri, în care Hutchins, purtând o eșarfă gri și o pălărie, pleacă călare împreună cu colegii. „Unul dintre avantajele de a filma un western este să călărești cai în ziua ta liberă”, a scris ea.
Născută în Ucraina în 1979, când țara făcea parte din Uniunea Sovietică, călătoria lui Hutchins din URSS la Hollywood a fost una neașteptată. A crescut la o bază militară din Cercul Polar, înconjurată de reni și submarine nucleare. Ea a spus că s-a interesat de lumea filmului pentru că „nu erau prea multe de făcut afară”.
Hutchins a fost jurnalistă
Hutchins și-a început cariera de reporter după ce a studiat jurnalism internațional la Universitatea Națională din Kiev. Ea a lucrat la mai multe producții cinematografice britanice din estul Europei, călătorind în locații îndepărtate și a văzut ce reprezintă munca de director de imagine.
„Am fost fascinată de povestirile bazate pe personaje reale”, a spus ea despre meseria de reporter.
Era înnebunită după adrenalină și a practicat mai multe sporturi extreme, inclusiv parașutismul și explorarea peșterilor. Cu un deceniu în urmă, a decis să se concentreze pe film și s-a mutat în California.
Potrivit Cinematografului American, Hutchins și-a luat orice slujbă de producție a putut găsi. De asemenea, a practicat fotografia de modă pentru a afla mai multe despre ceea ce ea a numit „estetica luminii – cum creezi starea de spirit, sentimentul”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima