Osama Joda este un tânăr palestinian în vârstă de 23 de ani care este considerat erou în Austria, după ce a salvat viața unui polițist care a fost împușcat în timpul atacului terorist de luni seară, din Viena. Povestea băiatului este de-a dreptul impresionantă, pentru că în urmă cu câțiva ani, familia sa a încercat să cumpere o casă, însă comunitatea locală s-a opus pentru că aceștia sunt musulmani.
După atacul terorist de luni seară, eroi sunt considerați și doi tineri turci care l-au dus pe ambulanță pe polițistul căruia Osama i-a acordat primul ajutor și au dus o femeie rănită într-o zona sigură. Poveștile celor trei au fost prezentate de publicația Kurier.
Osama Joda, lăudat inclusiv de cancelarul Sebastian Kurz, lucrează la un restaurant McDonalds din Viena, iar în seara atacului terorist transporta mărfuri în localul de fast-food alături de directorul sucursalei, când l-au descoperit pe asasin.
"S-a ascuns într-o nișă închisă de garaj și a tras asupra trecătorilor. Managerul meu de sucursală și eu ne-am ascuns în spatele unei bănci de beton" a spus el.
Un ofițer a fost lovit
"L-am tras în spatele băncii de beton - n.r. pe polițistul împușcat- și am încercat să opresc sângerarea. Asasinul a tras de la aproximativ 20-30 de metri distanță. Era sânge peste tot. L-am dus la ambulanță apoi. Ceilalți doi bărbați ne-au venit în ajutor pe ultimii 15-20 de metri. Am spus apoi lucrătorilor de salvare tot ce știam despre rănire și am mers cu ei la sediul poliției", a completat palestinianul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie