Cinci organizaţii civice i-au transmis, marţi, premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care îi solicită demiterea lui Bogdan Despescu din funcţia de secretar de stat al MAI, după dezvăluirile din presă privind faptul că doctoratul acestuia ar fi plagiat, şi să ia măsuri concrete pentru oprirea "fabricii de impostură din universităţi", scrie Agerpres.
Scrisoarea este semnată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Centrul pentru Resurse Civice (CRC), Centrul Raţiu pentru Democraţie, Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Societatea Academică din România (SAR).
Măsuri vizate, reamintite de organizații
Organizaţiile reamintesc că în programul votat în Parlament care i-a adus la guvernare pe liberali, două măsuri vizau "recredibilizarea studiilor doctorale şi dezvoltarea activităţilor de cercetare prin implicarea specialiştilor din ţară şi din străinătate pentru eliminarea culturii plagiatului şi creşterea calităţii, conform standardelor internaţionale", respectiv "demararea imediată a evaluării şcolilor doctorale, pe baza metodologiei agreate cu ARACIS şi Consiliul Naţional al Rectorilor".
"Săptămâna trecută, colega noastră Emilia Şercan a publicat o analiză în PressOne prin care a demonstrat cum numărul 2 din Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, numit chiar de dumneavoastră prin Decizia 471 din 29 noiembrie 2019, a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat", se arată în scrisoare.
”Recordul lui Despescu”
Potrivit semnatarilor, "recordul lui Despescu este cvadruplul plagiat, fostul şef al poliţiştilor din România stabilind performanţa academică de a plagia de patru ori, în pagini diferite ale tezei sale, acelaşi segment de text dintr-un studiu al Societăţii Academice din România".
"Vă solicităm să îl demiteţi pe acesta din funcţia de secretar de stat al MAI. Fiecare zi care trece cu Bogdan Despescu la vârful MAI înseamnă bani publici irosiţi plătiţi pentru sporul de doctorat pe care îl primeşte pentru lucrarea sa plagiată. De asemenea, vă rugăm să luaţi măsuri concrete pentru oprirea fabricii de impostură din universităţi. Un punct de plecare pot fi recomandările noastre din Raportul integrităţii universitare din România, document conceput şi lansat ca urmare a eforturilor Coaliţiei pentru Universităţi Curate (CUC). În acest sens, semnatarii prezentei ne exprimăm disponibilitatea de a participa la o discuţie radicală şi necesară despre cum putem pune capăt fenomenului diplomelor false şi automat să aducem mai multă integritate în mediul academic, de preferat împreună cu doamna ministru al Educaţiei şi Cercetării şi domnul preşedinte al Academiei Române", se mai arată în scrisoarea deschisă adresată premierului Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată