Apropo de ieșire, nu putem spune cât de reprezentativ este acest eșantion, dar doi din trei președinți se plâng de sistem. Emil Constantinescu declara, în 2000,  la ieșirea din funcție, că sistemul l-a învins. Traian Băsescu promitea, după ieșirea din Palat, că va lupta cu sistemul. Peste câteva luni, la Circul de Stat, în pauza dintre clovneriile cu bile, Băsescu recunoștea, prin discursul citit de Elena Udrea, că este pe cale să piardă lupta.

Ion Iliescu nu s-a plâns. A pornit cu un capital de 85 de procente, a scăzut la 60, în 1992, iar în 1996, a luat 45% din voturi. A trecut, din nou, de bariera celor 50% plus un vot, în 2000 și a încheiat mandatul cu 40% încredere.

Bag seama că problemele cu sistemul apar după ce președinții cad sub 20-25% sprijin popular. Fie sistemul se schimbă brusc, devenind din bun-rău, fie caută ei o scuză pentru eșecul personal, folosind teoria conspirației. Restul ipotezelor le las postacilor de serviciu.

Emil și-a mâncat popularitatea ca să tragă după el, în Vest, o țară uitată pe drumul deșertului și o turmă de cămile cederiste ”încremenite în proiect”, pe copitele din spate.

Traian și-a băut-o la Cireșica, a tocat-o pe jocurile norocoase ale tripletei BVB, e drept că n-a lovit-o cu pumnul în plex sau în burtă, doar a făcut-o țigancă împuțită, a scuipat-o în față, ca pe o bugetară grasă, ce cocoșa un privat slab, cum ar fi, de exemplu, Cocoș, a jucat-o în picioare, la hora de Sf. Marie, cu Bercea, iar în final a urcat-o pe masă, ca pe o ziaristă cu ochii cât cepele, că trebuia reanimată, săraca popularitate, după ce a dat colțul, iar Arafat tocmai plecase de la SMURD.

Concluzia este simplă, la fel de valabilă pentru președinți sau pentru deputați: păstrați-vă capitalul de încredere populară, singurul care vă permite să nu depindeți și să nu vă temeți de niciun sistem.

Știm cum este politica. Cei care intră în bordel se pot sau nu alege cu o blenoragie. Însă, sigur-sigur au parte și de plăceri. Dacă vin cu capitalul la ei. Dacă vii la bordel fără bani, te alegi doar cu un șut în dos. Băsescu l-a primit în 2012, dar încă stă în fața intrării și se roagă o tură gratis.

Păcat de el, că a fost un client bun, dar pentru filantropie nu cauți felinarul roșu, ci poarta de la azil.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News