Data publicării:

Cine ar putea prelua șefia SRI. Bogdan Chirieac, trei nume pe lista scurtă. Diana Tache, informații de culise

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac și jurnalista Diana Tache au discutat despre preluarea șefiei SRI și cele trei posibile nume de pe lista scurtă.  

Bogdan Chirieac și Diana Tache au dezbătut subiectul momentului - preluarea șefiei SRI, după demisia lui Eduard Hellvig - în emisiunea Mirecurea Neagră de la DCNews TV.

Bogdan Chirieac: Se vehiculează trei nume. Primul - mie mi se pare raţional - generalul Răzvan Ionescu, care a lucrat în toată această perioadă cu Eduard Hellvig. Este şi el, probabil, de acord cu viziunea fostului director. Nicolae Ciucă, de asemenea, este calificat pentru că a fost şeful Statului Major, general în teatrele de operaţiuni, un om care a avut de-a face cu intelligence-ul. Intelligence-ul Armatei, este adevărat, dar nu pot fi atât de diferite. Şi, surprinzător acum, şefa protocolului - şi din vremea lui Traian Băsescu, şi din vremea lui Klaus Iohannis - doamna Delia Dinu, o prezenţă foarte discretă, despre care foarte puţină lumea ştie, dar înţeleg că are o influenţă importantă în interiorul Palatului Cotroceni. Acum, probabil că şi dânsa o fi gestionat informaţii clasificate, în toată această perioadă, s-ar putea să aibă o experienţă.

Viitorul preşedinte, că nu ştim care va fi, este foarte probabil să îşi dorească schimbarea şefului SRI. Adică, dacă domnul Marcel Ciolacu iese preşedinte şi domnul Ciucă este directorul SRI, nu doreşte schimbarea. Este clar! Este o relaţie veche de prietenie, a funcţionat coaliția... Dar dacă nu se întâmpla acest tandem...

Diana Tache: Ştiţi cum este şi cu dorințele... Nu mai suntem pe vremea în care dorinţele sunt atât de uşor de transformat în realitate. (...) Din informaţiile pe surse pe care le avem pe această linie, eu cred că interimatul domnului general Ionescu nu are cum să fie de un an şi jumătate. Un singur general a asigurat interimate de-a lungul multor ani şi foarte multor mandate şi a putut să facă o echilibristică în interiorul unui serviciu foarte important - şi anume SIE - domnul general Silviu Predoiu.

Bogdan Chirieac: Silviu Predoiu a reuşit, în toată această perioadă, să ţină SIE - aşa cum nu s-a întâmplat cu SRI-ul de la vremea respectivă - în afară jocurilor politice.

Diana Tache: Asta spun. Avem un singur exemplu care a putut să creeze acest tip de echilbru în nişte perioada complicate cum au fost cele traversate de domnul general Predoiu,. Însă, de data aceasta, nu cred că va fi cazul ca generalul Ionescu să rămână la comandă timp de un an şi jumătate şi cred că nu ar fi nici sănătos, fiindcă, totuşi, generalul Ionescu este militar de carieră. Este un personaj din interiorul SRI care s-a ocupat cu chestiuni de ordin operativ, după care de ordin managerial în mandatul lui Hellvig.

Însă, într-un an atât de complicat ca anul viitor, cu toate alegerile, bătălia politică va fi uriaşă. Cărţile nici măcar nu au început să se facă. Este complicat cumva să gestionezi o zonă atât de sensibilă şi o zonă atât de calată tradiţional - şi în ADN-ul SRI-ului este genul ăsta de implicare în tot şi toate - şi să o laşi în gestiunea unui militar, astfel încât toată lumea să considere că dacă s-a întâmplat ceva cu tableta este SRI de vină, dacă s-a întâmplat ceva în altă parte în justiţie mergem repede spre partea asta.

Ca atare, undeva în toamna, octombrie-noiembrie, cred cumva că există posibilitatea ca preşedintele Iohannis să facă o altă numire. O numire pe algoritm ar trebui să fie din zona PNL, pentru că la SIE domnul Vlase vine pe turnanta PSD-ului. Să vedem dacă nu se schimbă nimic și acolo, aşa cum există informaţii în spectrul public, dacă se păstrează acest tip de algoritm şi dacă vom vedea un personaj din zona liberală la şefia SRI.

Bogdan Chirieac: Eu totuşi rămân la ideea că interimatul poate fi asigurat de un ofiţer, de un general, în acest serviciu. Dacă Silviu Predoiu, general şi el, a asigurat interimatul mulți ani la SIE, în vremea lui Băsescu, cred că şi după....

Diana Tache: Nu aş vrea să par lipsită de respect, dar totuşi nu prea mai avem la îndemână personaje de calibrul acesta. Nu este în niciun fel vreun far aruncat nepotrivit într-o zonă sau alta, dar totuşi.

Bogdan Chirieac: Domnul general Răzvan Ionescu este de 6-7 ani în funcţia de prim-adjunct - cunoaşte bine serviciul - altfel nu ar fi rămas alături de Eduard Hellvig care a desțelenit lucrurile acolo - a denunțat protocoalele, a scos SRI-ul din urmărirea penală, are nişte merite incontestabile. Mă îndoiesc că, dacă a nu a făcut politică până acum, generalul Ionescu ar putea să facă politică de acum încolo.

Diana Tache: Ştiţi cum este? Nici măcar nu este despre a face politică din poziţia aia. Tocmai asta am reproşat serviciilor de intelligence. Genul ăsta de imixtiune în viaţa politică este una dăunătoare. Nici măcar nu este despre asta. Eu doar vorbesc despre faptul că generalul Ionescu este pe parte operativă. Ca atare, este complicat să ţii frâiele unei instituţii care trebuie să asigure reprezentarea în diverse alte zone din postura de militar. Este complicat spre imposibil.

Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel