Cine a fost tânărul care a omorât cinci oameni pe DN1
G. D. tânărul care a provocat accidentul de la Floreşti avea 28 de ani şi lucrase pe vase de croazieră.
Tânărul care provocat, sâmbătă seara, un accident în care el și alte cinci persoane au murit, postase pe Internet, cu doar câteva ore înainte, un mesaj în care îşi lua adio de la cunoscuţi, spunând că pleacă „într-o lume mai bună". Mesajul a fost postat de la Păulești, adică de la câțiva kilometri distanță de locul tragediei.
De altfel, pe contul său de Facebook, tânărul a postat în ultimii trei ani sute de fotografii din destinaţii precum Brazilia, Polul Nord, Italia, Grecia, Turcia. Între timp, după producerea tragediei, contul său de Facebook a fost şters.
Citește și: INCREDIBIL. ACCIDENTUL de pe DN1, provocat de un SINUCIGAȘ
Sâmbătă după-amiază, tânărul a postat pe contul său de pe reţeaua de socializare mesajul prin care lăsa să se înțeleagă că va face un gest extrem, mesajul fiind postat din judeţul Prahova, dintr-o localitate apropiată locului accidentului. Familia sa, care a văzut mesajul, a intrat în alertă și a încercat să îl contacteze pe bărbat, însă acesta își închisese telefonul, spun membrii familiei.
Potrivit Poliției Prahova, în autoturismul BMW care circula regulamentar și care a fost izbit violent de mașina bărbatului se aflau un bărbat din Câmpina, în vârstă de 44 de ani, împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani, care locuiau în comuna Bănești, lângă Câmpina. Cu cei doi se mai aflau în maşină un prieten al șoferului, în vârstă de 40 de ani, și două femei, în vârstă de 38 şi 19 ani. Cunoscuţi ai acestora spun că cei cinci se întorceau de la pescuit și mai aveau câțiva kilometri până acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News