Cinci alimente pe care trebuie să le consumăm toamna. Sfatul nutriționistului
Nutriționistul recomandă ca toamna să mâncăm în special aceste cinci alimente.
Nutriţionistul a dezvăluit care sunt cele cinci alimente care trebuie incluse în dietă toamna. Potrivit expertului, toamna dieta unei persoane ar trebui să conţină cât mai multe vitamine, ceea ce va ajuta la creşterea imunităţii organismului şi la protejarea lui împotriva răcelilor. În primul rând, medicul ne recomandă să consumăm mere, care conţin vitaminele A, C, B1, B2, PP şi E, precum şi magneziu, fosfor, iod, fier, seleniu, potasiu, calciu şi zinc.
În general, este suficient să măncăm câte 100 de grame de mere pe zi. Acum, în perioada recoltării lor, putem consuma 300 g. Nu trebuie să depăşim acest gramaj şi să mâncăm mai mult. Merele scad pofta de mâncare şi vor înlocui produsele proteice necesare organismului nostru cu fructe, a menţionat nutriţionistul. De asemenea, nutriţionistul a recomandat să includem în dietă ardeiul bulgăresc. Acest produs este bogat în vitaminele C, B1, B2, B9, P, PP şi caroten, prin urmare este util în special persoanelor care suferă de depresie, diabet, precum şi de tulburări de memorie, insomnie şi de pierderea forţei.
Prunele uscate, bogate în fibre, acizi organici și pectine
De asemenea, este important să măncăm prune uscate, acestea sunt bogate în fibre, acizi organici şi pectine. În plus, conţin vitamine din grupele E, PP, B, C şi oligoelemente importante (calciu, potasiu, fosfor, mangan, magneziu, fier, iod, cobalt, zinc, cupru). Şi nu ar trebui să uităm de ceapă. Ceapa este bogată în vitamina C, flavonoide, quercetină, fitoncide, enzime, saponine, săruri minerale de potasiu, fosfor, fier etc. Ceapa are şi proprietăţi antivirale, antibacteriene, antihelmintice, antifungice, dezinfectante, a menţionat specialistul.
Nutriţionistul consideră că este important să adăugaţi şi rădăcina de pătrunjel în dietă. Ea conţine vitaminele C şi B, P, A, E, PP, K, mineralele potasiu, mangan, calciu, fosfor, fier, molibden. Rădăcina de pătrunjel îmbunătăţeşte digestia, întăreşte gingiile, normalizează digestia, ajută la reducerea inflamaţiilor, potrivit Rador.
Scandal pe salamuri între Bilic și Roșu
Andrei Roşu, cunoscut maratonist şi susţinător al unui stil de viaţă vegan, lansează critici dure la adresa Mihaelei Bilic, medic nutriţionist, după ce aceasta a vorbit despre mezeluri în alimentaţie.
"Pastramă, șuncă, salam…sunt produse pe care le consumăm la micul dejun. Gustoase, concentrate în nutrienti și în calorii, mezelurile sunt de fapt o supercarne. În loc să le apreciem, am ajuns să ne temem de ele. Cine a stricat reputația mezelurilor? Nitriții!
Cine sunt nitriții, ce rol au și care sunt efectele asupra sănătății? Pentru a conserva alimentele și în special carnea, oamenii au folosit diferite metode: sărare, fierbere, afumare, uscare. Pe lângă sare, de sute de ani s-a folosit salpetru - un nitrat de sodiu care se transformă în nitriți și permite păstrarea calității cărnii.
Nitriții joacă un rol esențial în prepararea mezelurilor, împiedică dezvoltarea unor bacterii periculoase pentru sănătate cum ar fi botulismul, salmonela și listeria. Pe lângă siguranța alimentară, nitriții blochează oxidarea cărnii și dau o culoare roz produselor fierte tip șuncă sau parizer. Tot nitriții sunt responsabili de aroma plăcută a mezelurilor și le protejează de râncezire. În Europa utilizarea nitriților este reglementată la o doză maximă de 150 mg nitriți pentru 1kg de produs", a scris Mihaela Bilic pe Facebook acum câteva zile.
Andrei Roşu, reacţie dură: Eu v-am zis că această doamnă ar trebui internată
"Eu v-am zis că această doamnă ar trebui internată. Sau, cel puţin, reclamată la colegiul medicilor şi oprită din a da sfaturi la tv, radio etc. Degeaba încadrează OMS mezelurile în grupa 1 de carcinogeni, că vine dna b şi ne atrage atenţia că nu le apreciem suficient. Apoi vin aici fanii dnei b, care îmi spun că nu am voie să zic nimic pe tema asta, pentru că nu sunt doctor. Şi că, probabil, ăia de la OMS sunt proşti...", a scris Andrei Roşu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News