Cifra de afaceri în industrie a crescut în primele patru luni
Cifra de afaceri din industrie a urcat în primele patru luni din 2019 cu 7,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, datorită creşterii industriei extractive (+11,3%) şi industriei prelucrătoare (+7,3%), informează Institutul Naţional de Statistică.
Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (+11,5%), industria bunurilor de capital (+6,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,2%), industria bunurilor de uz curent (+4,2%) şi industria energetică (+3,8%).
În aprilie 2019, comparativ cu luna anterioară, a scăzut cu 4,7%, ca urmare a diminuărilor înregistrate în industria extractivă (-18,3%) şi în industria prelucrătoare (-4,3%).
Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat industria bunurilor de capital (-7,6%), industria bunurilor intermediare (-6,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-1,3%) şi industria energetică (-0,6%). Industria bunurilor de uz curent a crescut cu 2,6%.
Raportat la aceeaşi lună din 2018, în aprilie 2019, cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 9,7%, datorită avansului din industria prelucrătoare (+9,9%) şi din industria extractivă (+5%).
Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,3%), industria bunurilor de capital (+10,9%), industria bunurilor intermediare (+9,6%), industria bunurilor de uz curent (+8,7%) şi industria energetică (+7,1%).
Vezi și: Cifra de afaceri din industrie, în creștere
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News