Ciclism: Chris Froome, declarat învingător în ediţia 2011 a Turului Spaniei, în urma unui caz de dopaj
Ciclistul britanic Chris Froome şi-a trecut în palmares al doilea titlu în Turul Spaniei, cel din 2011, după ce câştigătorul iniţial, spaniolul Juan Jose Cobo, a fost descalificat din cauza încălcării codului antidoping, relatează Reuters.
Cobo, 38 ani, care s-a retras din plutonul profesionist în 2014, a fost suspendat de Uniunea ciclistă internaţională (UCI) pentru trei ani, din cauza anomaliilor din paşaportul său biologic în perioada 2009-2011. Spaniolul nu a făcut apel la TAS contra deciziei UCI în termenul legal de 30 zile şi astfel a netezit drumul lui Froome către al şaptelea titlu major din palmares, patru în Turul Franţei, două în Turul Spaniei (2011, 2017) şi unul în Turul Italiei.
Ciclistul echipei Ineos i-a egalat la numărul de victorii de Grand Tour pe spaniolii Alberto Contador, Miguel Indurain şi italianul Fausto Coppi. Belgianul Eddy Merckx se menţine lider la acest capitol cu 11 victorii, urmat de francezii Bernard Hinault (10) şi Jacques Anquetil (8). Froome îi va răpi onoarea conaţionalului său Bradley Wiggins, care în 2012 a devenit primul britanic învingător într-unul din marile tururi, după ce a triumfat în Turul Franţei. Podiumul din Turul Spaniei 2011 a fost revizuit şi Froome a fost urmat în clasament de Bradley Wiggins şi de olandezul Bauke Mollema. Din cauza unei accidentări grave suferite pe 12 iunie într-un antrenament în Criterium du Dauphine, Froome, 34 ani, a ratat participarea în Turul Franţei 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News