Christian Eriksen, monitorizat după EURO 2020. Când va putea juca din nou fotbal
Fotbalistul danez Christian Eriksen, care a suferit un stop cardiac la EURO 2020 chiar pe teren, a aflat când ar putea juca din nou fotbal.
Medicul Francesco Braconaro a explicat care este situația lui Eriksen.
"Nu putem să-i dăm drept de joc pentru nicio competiție oficială din Italia. Dacă acel dispozitiv va fi îndepărtat, iar el își va putea relua activitatea fără niciun pericol și fără restricții, doar atunci va putea juca din nou pentru Inter", a spus Braconaro, citat de Football-Italia.
Daley Blind, fotbalistul olandez, are un defibrilator similar cu cel al lui Eriksen, dispozitiv care îi permite să joace în continuare pentru Ajax Amsterdam şi pentru naţionala Ţărilor de Jos, dar nici acesta nu ar primi acordul pentru a juca în Serie A. Astfel, dacă danezul Christian Eriksen vrea să îşi reia cariera sportivă, ar trebui să plece de la Inter Milano în acest moment spre un campionat unde ar putea juca în aceste circumstanţe.
Eriksen a acceptat soluția ICD-ului, recomandată de doctorii din toată lumea
Christian Eriksen a primit un defibrilator cardioverter implantabil (ICD) care îi va reporni inima automat, după ce s-a prăbușit pe teren, șocând spectatorii Campionatului European din această vară.
Acest defibrilator cardioverter implantabil este „necesar din cauza aritmiei inimii”, a spus medicul echipei naționale a Danemarcei, Morten Boesen. Eriksen rămâne în spital conform informațiilor persoanelor familiare cu situația, însă acesta insistă că este „bine în ciuda circumstanțelor”.
„Christian a acceptat această soluție și planul a fost confirmat de specialiști atât la nivel național, cât și internațional, care au recomandat cu toții același tratament”, a mai spus medicul danez. „Îi încurajăm pe toți să-i dea lui Christian și familiei sale pace și dreptul la intimitate”.
Fundația Britanică pentru Inimă a spus că ICD-ul este un mic dispozitiv plasat sub piele, conectat la inimă prin „fire foarte subțiri” care „trimite pulsuri electrice pentru a regula ritmurile atipice ale cordului”.
Medicul neamț Jens Kleinfeld, care l-a tratat pe acesta pe teren, a spus: „La 30 de secunde [de la defibrilație], și-a deschis ochii și am putut vorbi cu el direct”. Acesta l-a întrebat pe fotbalist: „Deci, ai revenit printre noi?”.
Eriksen a răspuns clar: „Da, am revenit. La naiba, am doar 29 de ani”. Kleinfeld a spus ulterior presei că a fost un mare noroc că s-a întâmplat pe teren. „A fost un moment emoționant, pentru că în astfel de urgențe medicale de zi cu zi, șansele de succes sunt mult mai mici”, a mai spus medicul. Pentru că au putut vorbi direct a fost șansă de optimism. „Atunci mi-am dat seama că creierul său nu a fost deteriorat și că s-a întors întrutotul printre noi”.
VEZI Eriksen, prima POZĂ de după prăbușirea pe gazon! „Sunt bine”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News