Chris Simion-Mercurian, scriitoare și regizoare, a transmis un mesaj pentru toți cei care se află în izolare. 

„Dragă prietenă, ți-am scris prima scrisoare acum câteva zile și voi continua. Nu știu dacă ți-ai găsit barca și dacă ai plecat în călătorie. Sper să te-ntalnesc pe drum. Habar n-am unde voi ajunge dar exact asta îmi place. În majoritatea timpului alegem să stăm în confort, în rutină și în ce ne convine.

De câte ori ți-ai dat șansa să te lași pe mâna vieții, să nu-i mai ceri ce-ți place ci să te bucuri de ce-ți dă? Vrei să fie soare. Ei bine, nu e. Plouă și e mohorat. De ce nu vezi lumina în această penumbră? Poți să vezi ce vrei tu. Nu se poate? Sau...nu vrei să se poată?

Eu cred că trebuie să te dai un metru mai încolo și să vezi ce vrei să vezi, fără să mai aștepți să vină cineva din afară și să facă asta pentru tine. Știu că "un metru mai încolo" uneori pare imposibil dar e greu până începi. Folosește-te de fiecare secundă a acestei izolari, nu lăsa izolarea să se folosească de tine. Azi am realizat că sunt în "călătoria" asta de trei săptămâni. Habar n-am când au trecut. Timpul e o convenție. Gândește-te că măcar eșți sănătoasă, în timp ce alții sunt bolnavi, în spitale, pe moarte sau chiar în mormânt deja.

Tu ai un adăpost, chiar și de câțiva metri pătrați, în timp ce sunt oameni care acum au rămas pe străzi sau mor de foame. Izolarea ta e de cinci stele: ai căldură, lumina, apă, net, tv, mâncare...și nu-ți place, te încurcă, te întristează.

Cum ar fi oare sub cerul liber fără nimic din toate astea? Poți să te superi pe mine dar plictiseală ta e o fitză. Ai probleme închipuite.

Dacă le-ai avea cu adevărat, ai aprecia altfel fiecare zi. Să nu crezi că barca mea nu ia apă. Ia... că doar e o barcă de hârtie... dar asta-i viața: un ocean, nu un pârâu. Descopăr cu fiecare val pe care-l trec cât de mult curaj și umor am. De unde aș fi știut dacă aș fi rămas pe mal, plângându-mi de milă sau smiorcăindu-mă cât de grea e izolarea și câtă nefericire și anxietate aduce?

O situație te neliniștește dacă permiți asta.

Nu mai caută salvarea în exterior. Vrei să vezi partea care îți încruntă sufletul? Pe aia o vezi. Eu am ales să văd partea care mi-l provoacă. Și aș aprecia să nu-ți găsești scuze pentru că fiecare barcă e dotată cu colac de salvare, n-ai cum să te scufunzi. Pornește, nu mai sta pe loc și tot ce scriu și-ți sună a "maxime din Osho", o să simți pe pielea ta.

Multe din activitățile pe care le făceam înainte de izolare, le fac și acum, sunt parte din igiena mea zilnică: scriu, citesc, meditez, stau de vorbă cu mine și cu Dumnezeu, îmi construiesc povești, închid ferestre ale sufletului sau deschid altele, mă gândesc la ceilalți și încerc să le fiu de folos cum și cu ce pot. Dar fac și multe chestii pe care nu le-am mai făcut niciodată: am început să gătesc, de exemplu. Și dacă până acum nu era nevoie și găseam soluții care să mă degreveze de asta, am descoperit că îmi place, mă relaxează și nu e nicidecum atât de complicat cum îmi ziceai tu.

Iar cantitatea de mâncare pe care mi-o ofer este cumpătată, căci m-am prins că în felul ăsta am mai multă energie.

Am testat și o masă formată din 10 migdale și un măr. Și culmea, m-am săturat. Fac zilnic exerciții fizice, din alea de care făceam în școala generală și pe care nu dădeam doi bani.

Astăzi am mai trăit ceva inedit, aș putea să zic unic: m-am epilat, singură, adică mai bine zis...m-am ars. A fost cea mai lungă și costisitoare cosmetizare din viața mea, a durat câteva ore. Imaginează-ti acțiunea. Dar am început în lacrimi și am finalizat în hohote de râs. Și tu poți.

Când mi-e foarte dor de mama, am început să-i desenez, niște inimi infantile umplute cu baloane și multe emoții. Iar când mi-e dor de ceilalati dragi, mă iau în brațe și mă pup ca și cum i-aș lua pe ei.

Aștept să mă surprinzi.

În depresie poate să intre toată lumea, e foarte simplu, nu e nimic complicat. Călătoria asta nu e doar pentru acum. E bună pentru tot restul vieții. Dacă alegi să o faci. M-ai întrebat dacă nu sufăr fără teatru. Normal că sufăr, e firesc, e parte din natura mea. Dar dacă mâine s-ar întâmpla ceva și mai rău decât izolarea, n-aș muri dacă n-aș mai face teatru. Aș găși altceva care să îmi dea sens. Dacă nu încremenești în ce ai fost sau în ce ai avut, înveți să te bucuri cu adevărat de viață.

Îți atașez fotografia din chimio terapie, să-ti reamintești ce mi-ai zis atunci: "există zâmbet și în durere". Există. Doar să pornești în "călătorie"! Dacă ai citit până aici, da share. Poate ii inspirăm si pe alții”, a scris Chris Simion - Mercurian pe contul de Facebook.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News