Data actualizării:
Data publicării:

Chirieac: Urmează ceva în țara noastră. Vom afla de ce sistemul o dorește pe Clotilde Armand

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat situația neclară de la Sectorul 1, privind câștigătorul alegerilor.

"Cineva doreşte să ne arate că, indiferent de voinţa poporului, se face cum vor şefii. Cei care au cerut renumărarea voturilor au fost cei de la PSD, pe baza unor dovezi potrivit cărora lucrurile nu au mers cum trebuie la Sectorul 1. Cei care s-au opus furibund sunt cei de la USR şi PNL. Este clară situaţia. Dacă nu aveai nimic de ascuns, acceptai renumărarea voturilor.

Dar este simplu: "Nu am nimic de ascuns. Da, mai numărăm o dată. Nu votăm din nou". După imaginile publicate aseară, nu mai este cazul de renumărare. Este clar! Nicăieri în legea electorală nu se spune că pleci din incintă cu un sac de voturi în spate. Şi că se numărau voturile... Cum se numărau voturile? În vrac, în sac? Hai să fim serioşi. Nu. Probabil că urmează ceva în ţara noastră. Nu îmi dau seama", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

"Există un semnal" 

"După cum arată lucrurile, cred că alegerile pe Bucureşti trebuie reluate, dar nu se va întâmpla lucrul ăsta, nici măcar la Sectorul 1. Există un semnal că, indiferent de opinia publică, autorităţile fac aşa cum cred ele de cuviinţă, în interesul propriul. Deocamdată, ne-am pricopsit cu un primar ilegitim la Sectorul 1: distinsa doamnă Clotilde Armand. Nu se va schimba nimic, în opinia mea. Dânsa rămâne primar fiindcă sistemul o doreşte pe dânsa primar. Nu ştiu de ce, dar vom afla", a mai spus analistul politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel