Data publicării:
Chirieac: Nu trebuie majorate taxele! Dacă Guvernul nu-și poate echilibra bugetul, să se uite la cheltuieli
Bogdan Chirieac susține că taxele nu trebuie majorate.
„Toată lumea vorbește acum despre majorarea taxelor. Eu nu cred că trebuie majorate taxele. Cred că este ultimul lucru care ar trebui să se întâmple în România astăzi. Dacă Guvernul nu-și poate echilibra bugetul, ar trebui să se uite la cheltuieli. Cheltuielile statului sunt enorme, cheltuielile din domeniul public sunt enorme și nu vorbim de investiție. Nu! Deci, acolo trebuie umblat!”, a spus, miercuri după-amiază, Bogdan Chirieac într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„Dacă se merge pe această idee a majorării de taxe și impozite, cred că economia României va intra într-o recesiune severă”, a conchis Bogdan Chirieac.
Miniștrii din Guvernul Ciucă, audiați în Comisiile parlamentare de specialitate
Amintim că miniştrii propuşi să facă parte din Guvernul Ciucă sunt audiaţi, pe parcursul zilei de miercuri, în Comisiile parlamentare de specialitate. Liderii PSD, PNL și UDMR au anunțat că votul de învestitură va fi dat joi.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus marţi, la Parlament, lista Executivului PSD-PNL-UDMR şi programul de guvernare.
Lista Guvernului PNL - PSD - UDMR este următoarea:
prim-ministru - Nicolae Ciucă
vicepremier, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Sorin Grindeanu
vicepremier - Kelemen Hunor
ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Cseke Attila
ministrul Finanţelor - Adrian Câciu
ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Dan Vîlceanu
ministrul Economiei - Florin Spătaru
ministrul Antreprenoriatului şi Turismului - Constantin-Daniel Cadariu
ministrul Energiei - Virgil Popescu
ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Adrian Chesnoiu
ministrul Sănătăţii - Alexandru Rafila
ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Tanczos Barna
ministrul Educaţiei - Sorin Cîmpeanu
ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale - Marius Budăi
ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse - Gabriela Firea
ministrul Culturii - Lucian Romaşcanu
ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - Florin Roman
ministrul Sportului - Eduard Novak
ministrul Justiţiei - Cătălin Predoiu
ministrul Afacerilor Interne - Lucian Bode
ministrul Apărării Naţionale - Vasile Dîncu
ministrul de Externe - Bogdan Aurescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News