"Cred că este vorba despre o strategie", a comentat Bogdan Chirieac. "Domnul Băsescu are o preocupare în acest moment, deoarece nu mai este același Traian Băsescu din vara lui 2012.
Domnul Băsescu trebuie să-și îndrepte toți alegătorii săi, câți mai sunt, 15 la sută, 20 la sută, cam atâta sunt, către Partidul Mișcarea Populară, deoarece multă lume l-ar putea confunda în continuare cu PDL. Să nu uităm că la referendumul din 29 iulie 2012, un milion de oameni au ieșit la vot să voteze împotriva demiterii președintelui, deși domnul Băsescu le spusese "nu veniți la vot". Un milion de oameni s-au dus la vot să fie siguri că domnul Băsescu nu pleacă de la Cotroceni", a spus Chirieac.
"Și atunci, înțeleg că fonduri multe nu are partidul, pentru că nu se pun bani în campanie. Care este cea mai sigură modalitate prin care mesajul domnului Băsescu, «dacă votați cu mine, votați PMP», să ajungă la public. În fiecare zi se întâmplă câte un eveniment. De la 1 Mai, de la saltul cu parașuta al doamnei Udrea, cu dânsul aflat în direct la televiziune spunând că ăsta este partidul meu, până în ziua de astăzi, media transmite pe gratis mesajul Partidului Mișcarea Populară", a mai declarat Bogdan Chirieac.
Citește și: Traian Băsescu: Votez cu Mişcarea Populară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu