Chirieac, despre Ciolacu: Ar fi prima dată în istorie când un premier care a majorat taxele și impozitele, de-o manieră brutală și iresponsabilă, a crescut în încredere
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea
2024 a venit cu schimbări majore pentru toate companiile din România.

Modificările fiscale aduse au adus creșteri de taxe, iar lipsa de predictibilitate în ceea ce privește regimul fiscal a tulburat mediul de afaceri pe final de an. Iar acest lucru se resimte în buzunarul fiecărui român.

Modificările aduse la nivelul microîntreprinderilor și eliminarea posibilității de optimizare fiscală în cazul antreprenorilor care dețin participații la mai multe microîntreprinderi, dublarea taxării pentru tichetele de masă oferite angajaților, creșterea TVA de la 9 la 19% pentru unele activități din turism (inclusiv accesul la festivaluri), dar și obligativitatea înrolării în sistemul RO e-Factura sunt doar o parte dintre schimbările pe care firmele încă încearcă să le proceseze și să le implementeze.

Guvernul Ciolacu n-a făcut altceva decât să împovăreze românii prin aceste măsuri fiscale. Cu toate acestea, un sondaj Avangarde, realizat la începutul lunii ianuarie 2024, îl arată pe Marcel Ciolacu, premierul României, pe primul loc la încredere.

Bogdan Chirieac, analist politic, a comentat aceste date. El a spus că ar fi prima dată în istorie când un premier al unui Guvern care a majorat taxele și impozitele - de-o manieră brutală și practic iresponsabilă - a crescut în încredere. 

„Marcel Ciolacu, potrivit sondajului Avangarde, conduce în topul încrederii. Ar fi prima dată în istorie când un premier al unui Guvern care a majorat taxele și impozitele - de-o manieră brutală și practic iresponsabilă - a crescut în încredere. Nu le-a majorat el personal, ci Guvernul său. Creșterea în încredere... atunci când majorezi taxe și impozite... dați-mi voie să o pun sub un mare semn de întrebare”, a zis Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN.

Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României, se pare că... se bucură de cea mai mare încredere. Este fotografia momentului, conform unui sondaj Avangarde.

O întrebare importantă în cadrul sondajului Avangarde a fost privind nivelul de încredere pe care cetățenii îl acordă anumitor politicieni din România. În această privință, Marcel Ciolacu stă bine, cu un procent de încredere de 26%. El este urmat de Diana Șoșoacă și George Simion, care au obținut un procent de încredere de 23%.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau totuși atât de roz. Cei mai mulți români nu au încredere deloc în politicieni. Peste 60% dintre români mai degrabă nu au încredere în politicieni, conform sondajului Avangarde.

Topul încrederii arată astfel:

Primul loc - Marcel Ciolacu

Locul doi - Diana Șoșoacă

Locul trei - George Simion

Locul patru - Nicolae Ciucă

Locul cinci - Klaus Iohannis

Locul șase - Dacian Cioloș

Locul șapte - Ludovic Orban

Locul opt - Cătălin Drulă

Sondajul a fost realizat în perioada 8-22 ianuarie 2024.

VEDEȚI AICI SONDAJUL INTEGRAL - https://media.dcnews.ro/other/202401/raport-national---ianuarie-2024-calup-media_32424000.pdf

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel