Data actualizării:
Data publicării:

Chirica și Alexe fac bilanțul în Iași: Aici e cea mai mare investiție din România din ultimii 30 de ani

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Primăria Iași și Consiliul Județean Iași, conduse de liberali, fac bilanțul investițiilor și proiectelor care au schimbat fața comunităților ieșene, însă și percepția românilor despre Moldova.

Cunoscută ca zonă defavorizată, Moldova înflorește sub administrații care știu să atragă bani europeni, așa cum afirmă Costel Alexe, președintele CJ. 

Costel Alexe consideră banii europeni o șansă pe care Iașiul nu a ratat-o, tocmai de aceea la ora actuală administrațiile din Moldova au devenit un model de dezvoltare: 'Ne propunem ca folosind bani europeni și investind aici, ieșenii să nu mai plece în afara țării, iar străinii să vină spre noi. Iașiul este capitala Moldovei și îmi doresc să oferim condiții de viață cât mai bune. Iar pentru asta nu am ratat niciun euro pe care l-am putut accesa. Această administrație oferă stabilitate Iașiului și zonei Moldova.', a spus liderul CJ Iași. 

De asemenea, Mihai Chirica, primarul Iașiului, spune că pe lângă frumusețea orașului, care atrage turiștii, Iașiul a devenit un magnet și pentru profesioniști:

'Cel mai frumos monument istoric din România este la Iași - Palatul Culturii. Tot Iașiul este în topul destinațiilor turistice preferate. Iar Primăria a investit în ultimii ani în clădirile de patrimoniu, în autobuze noi, în reabilitarea liniilor de tramvai,de care beneficiază turiștii, dar mai ales ieșenii. Dar am investit și în sistemul medical și în infrastructura școlară, ceea ce ne face atractivi pentru medici și profesori tineri.'

Administrațiile liberale din Iași au investit 100 mil lei pentru modernizarea școlilor, peste 600 mil lei pentru lucrări de apă și canalizare în oraș și în tot județul, peste 130 mil lei pentru spitalul Sfânta Maria, unde este cea mai mare unitate de primiri urgențe pediatrice din țară, dar și peste 60 mil euro pentru Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași, finalizat în timp record, numai 14 luni. 

Dan Timofte, managerul Spitalului Sfântul Spiridon, a vorbit, de asemenea, despre cât de importante sunt investițiile administrației locale în sănătate și cum acestea au influențat actul medical în Iași: 'Actul medical este de înaltă performanță. Foarte puține cazuri pleacă din Iași la alte spitale. Aici va fi ridicat primul spital regional. Am încredere că va fi făcut la fel de repede ca aeroportul. Am fost consultați noi, medicii, în legătură cu tot procesul. Viitorul spital regional are deja personal alocat.'

Cu privire la finanțarea spitalului regional Iași, Mihai Chirica a explicat că din costul total de 680 mil euro, jumătate provine din fonduri europene prin Programul european de sănătate și cealaltă jumătate prin împrumut de la Banca Europeană de Investiții.

Luciana Antoci, inspector școlar județean, a afirmat că la Iași este 'cea mai extinsă rețea școlară din țară. Avem peste 12.000 de cadre didactice. Așadar, o adevărată infrastructură școlară pentru care facem eforturi. Despre școlile din mediul rural și investițiile aici, Iașiul a fost primul care, după pandemie, a făcut o evaluare standardizată, la 10 discipline de studiu. Din perspectiva aceasta, am aflat nivelul de pregătire și de unde pornim când îmbunătățim. Am observat distanța accentuată între școlile din urban și școlile din rural. Am accesat granturile de 150.000 de euro pentru fiecare școală care a solicitat fonduri pentru programele remediale. Mai mult, Iașiul a fost pe o listă neagră a școlilor cu toaleta în curte. În peste 20 de localități din județ s-a rezolvat problema.'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel