Data publicării:

China va importa o cantitate record de 4,6 milioane de tone de carne de porc în 2020

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Importurile de carne de porc ale Chinei vor atinge în 2020 un nivel record de până la 4,6 milioane de tone, în condiţiile în care cel mai mare consumator mondial de carne de porc va avea nevoie de cinci ani pentru a-şi reface efectivele de porci devastate de epidemia de pestă porcină africană, a apreciat banca olandeză Rabobank, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Într-un raport publicat vineri, Rabobank a estimat că importurile Chinei de carne de porc vor stabili un nou record încă din acest an, ajungând undeva între 3,1 şi 3,3 milioane de tone, incluzând aici şi importurile de organe de porc, în creştere faţă de 2,1 milioane tone anul trecut.

Aceste estimări vin după ce o epidemie de pestă porcină africană s-a răspândit în ţara cu cele mai mari efective de porci ale lumii, milioane de porci au fost sacrificaţi, iar mulţi fermieri au fost descurajaţi în a-şi reface fermele. Chiar dacă majorarea preţurilor în ultima perioadă i-a stimulat pe marii producători să înceapă să îşi refacă fermele, Rabobank susţine că efectivele de scroafe vor începe să producă abia anul viitor, iar oferta de carne de porc îşi va reveni începând din 2021.

"Ne aşteptăm să vedem importuri record şi o producţie la un minim istoric în 2020", se arată în raportul Rabobank.

Banca olandeză susţine că importurile de carne de porc ale Chinei se vor situa anul viitor undeva între 2,3 şi 2,6 milioane tone, adică un sfert din comerţul mondial, la care se vor adăuga importuri de organe de porc de 1,5 până la 2 milioane tone. În paralel, producţia de carne de porc a Chinei se estimează că va scădea cu un sfert în acest an comparativ cu 2018, până la 40,5 milioane de tone, şi cu încă 10 până la 15% în 2020 comparativ cu 2019, adaugă raportul Rabobank.

Chiar dacă ulterior importurile Chinei se vor reduce pe măsură ce producţia internă va începe să îşi revină, Rabobank susţine că nivelul mediu al importurilor în perioada 2021-2025 va continua să fie unul ridicat, de aproximativ trei milioane de tone, în condiţiile în care costul măsurilor de biosecuritate la fermele din China va face ca preţurile la carnea de porc să fie ridicate.

De asemenea, Rabobank se aşteapă ca structura fermelor de porci din China să se schimbe în următorii ani, în condiţiile în care aproape jumătate din micile ferme ar putea să renunţe la această afacere. În anul 2025, micile ferme de porci ar urma să mai fie responsabile pentru doar 30% din producţie, în timp ce marile ferme, adică cele care produc peste 10.000 de porci pe an, vor creşte rapid, ajungând să asigure mai mult de o treime din producţia naţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel