China speră să înlăture criticele Occidentului privind gestionarea începutului crizei provocate de pandemia de COVID-19. Două companii farmaceutice chineze şi-au expus luni pentru prima dată vaccinurile împotriva coronavirusului, transmite Agerpres. Prezentarea a fost făcută la un târg comercial din Beijing. Dozele de vaccin produse de companiile Sinovac Biotech şi Sinopharm se numără printre cele mai avansate proiecte din lume .
Vizitatorii s-au adunat luni la Beijing în jurul standurilor unde au fost expuse vaccinurile. Intrate în faza a treia de testare pe oameni, aceste vaccinuri nu au fost încă comercializate. Producătorii lor speră însă să primească undă verde de la autorităţi pentru a fi lansate pe piaţă până la sfârşitul anului 2020. Dozele prezentate la Beijing se numără printre cele aproape 10 vaccinuri din întreaga lume care au intrat în faza 3 a studiilor clinice pe oameni, iar acesta este ultimul pas înainte de o posibilă comercializare.
Un oficial Sinovac a declarat pentru AFP că această companie a "terminat deja construcţia unei fabrici" capabile să producă 300 de milioane de doze pe an.
Până la 3 ani de imunitate împotriva COVID-19
Compania Sinopharm afirmă că se aşteaptă ca vaccinul său să protejeze împotriva virusului între unu până la trei ani. Cele două doze necesare imunizării ar trebui să coste în total mai puţin de 1.000 de yuani (124 de euro), potrivit preşedintelui companiei, citat de ziarul chinez Global Times.
Un alt vaccin chinez, dezvoltat în colaborare cu oameni de ştiinţă din cadrul armatei, va permite imunizarea împotriva eventualelor mutaţii ale noului coronavirus, a afirmat luni agenţia de ştiri oficială Xinhua.
Studiile clinice nu au fost finalizate pentru niciun vaccin la nivel mondial, deşi cel puţin 5,7 miliarde de doze au fost deja pre-comandate de la diferiţi producători. OMS susține totuși că imunizarea la scară largă poate să nu aibă loc până la mijlocul anului 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva