Ambasadorul Chinei, Zhang Jun, a pledat, luni, la sesiunea extraordinară a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, pentru evitarea izbucnirii unui nou Război Rece, în contextul războiului din Ucraina şi al tensiunilor dintre Rusia şi Occident.
„Războiul Rece s-a încheiat de mult timp. Mentalitatea specifică Războiului Rece, fondată pe confruntarea între blocuri, trebuie abandonată. Toată lumea ar avea de pierdut, fără a avea nimic de câştigat, într-o astfel de situaţie", a declarat Zhang Jun, potrivit cotidianului Le Monde.
China a evitat să condamne direct intervenţia militară rusă în Ucraina, dar a anunţat că susţine respectarea suveranităţii naţiunilor.
Luni, Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, a îndemnat Rusia şi Ucraina să revină la „calm", să dea dovadă de „reţinere" şi să evite escaladarea conflictului militar.
Vezi și: Chirieac: Vladimir Putin, pericol final pentru omenire. India, China și Occidentul să oprească un lider care și-a pierdut mințile
Bogdan Chirieac atrage atenția, într-un editorial scris pentru Defenseromania.ro, că niciodată, până acum, un lider al unei puteri nucleare nu a folosit amenințarea cu arma atomică. Este evident că pe Putin îl bântuie ieșirea din istorie odată cu toată planeta, scrie Chirieac.
Iată, integral, editorialul scris de Bogdan Chrieac:
Nebunia nucleară a lui Putin
Luni, la prânz, ora României, ministrul Apărării din Rusia, Serghiei Șoigu, a anunțat, cu mândrie, că a îndeplinit ordinul președintelui Vladimir Putin: a operaționalizat arsenalul nuclear al Federației Ruse. În total, e vorba de vreo 6.500 de focoase nucleare capabile să șteargă viața de pe Pământ de vreo 1.000 de ori. Firește, toată lumea civilizată din Statele Unite și până în Europa, la diverse niveluri politice, și-a exprimat îngrijorarea. Din august 1945, după exploziile de la Hiroshima și Nagasaki, nimeni nu a amenințat explicit cu arma nucleară. De-a lungul întregului Război Rece dintre Occident și URSS, înarmarea nucleară a continuat, cu diverse viteze, dar niciodată nu s-a amenințat explicit, de o partea și de alta a fostei Cortine de Fier, cu nimicirea nucleară.
Vladimir Putin, risc imediat pentru viața pe Terra
În spatele ușilor închise, a cercurilor diplomatice occidentale, inclusiv de la București, se estimează că nu este o amenințare reală, ci doar un mijloc de presiune. Putin este disperat. Invadarea Ucrainei nu a reușit, sancțiunile occidentale pun Rusia în genunchi, economic și social. Viitorul este cât se poate de sumbru pentru ocupantul de la Kremlin. Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video