Data publicării:
China a transmis SUA: Nu vom face niciodată un compromis cu privire la Taiwan
Importanţi oficiali militari chinezi le-au transmis omologilor lor americani că Beijingul 'nu va face niciodată nici cel mai mic compromis' în privinţa Taiwanului şi au cerut Statelor Unite să 'oprească înarmarea' insulei, a anunţat miercuri Beijingul, relatează AFP.
Aceste declaraţii au fost făcute în timpul discuţiilor militare desfăşurate luni şi marţi la Washington, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale cruciale din Taiwan, care vor avea loc sâmbătă. Michael Chase, asistentul adjunctului secretarului apărării pentru China, Taiwan şi Mongolia, s-a întâlnit la Pentagon cu generalul-maior Song Yanchao, director adjunct al biroului comisiei militare centrale pentru cooperarea militară internaţională.
Insula, pe care China intenţionează să o reunească cu restul teritoriului său, dacă va fi necesar cu forţa, se află în centrul tensiunilor sino-americane, Statele Unite fiind principalul furnizor de arme pentru autorităţile taiwaneze.
'În problema Taiwanului, China nu va face niciodată nici cel mai mic compromis sau concesie', a spus delegaţia militară chineză în timpul discuţiilor bilaterale, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării chinez. 'Beijingul cere Statelor Unite să respecte principiul unei singure Chine, să-şi respecte promisiunea în mod concret, oprind înarmarea Taiwanului şi opunându-se oricărei independenţe a Taiwanului', se mai arată în comunicat.
Deşi Statele Unite recunosc Republica Populară Chineză ca fiind singurul guvern chinez legitim, ele sunt, de asemenea, principalul susţinător militar al autorităţilor insulei (oficial 'Republica Chineză'), ceea ce irită Beijingul.
China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez din 1949. Beijingul afirmă că doreşte o reunificare 'paşnică' cu teritoriul, însă nu exclude opţiunea militară pentru a realiza acest lucru.
China a cerut, de asemenea, Statelor Unite în timpul discuţiilor 'să-şi reducă prezenţa militară şi acţiunile provocatoare' în Marea Chinei de Sud, unde cele două mari puteri au efectuat manevre militare în paralel săptămâna trecută. Navele de război chineze au efectuat joi exerciţii militare în zonă, în timp ce Filipinele s-au antrenat alături de armata americană după o serie de incidente cu Beijingul în apele disputate.
'Statele Unite trebuie să realizeze pe deplin cauzele fundamentale ale problemelor de securitate maritimă şi aeriană, să-şi controleze trupele care se află în prima linie şi să înceteze să mai exagereze incidentele', a spus Ministerul Apărării chinez în comunicat.
La rândul său, Washingtonul s-a declarat convins de 'importanţa respectării libertăţii de navigaţie în marea liberă' în faţa 'hărţuirii repetate' a Chinei 'împotriva navelor filipineze care operează legal în Marea Chinei de Sud'. În timpul discuţiilor militare de la Washington, 'China şi-a exprimat dorinţa de a dezvolta relaţii militare sănătoase şi stabile cu Statele Unite pe bază de egalitate şi respect', a mai spus Ministerul chinez al Apărării.
La rândul său, Pentagonul a subliniat într-un comunicat importanţa menţinerii 'liniilor deschise de comunicare între armate' pentru a 'preveni ca concurenţa să degenereze în conflict'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News