Data actualizării:
Data publicării:

Chifteluțe libaneze de post. Rețeta absolut delicioasă de Falafel

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Te-ai săturat de mâncarea clasică de post? Poți încerca rețeta de chifteluțe libaneze. Iată cum se prepară Falafelul .

Alegeri prezidentiale 2024

Ingrediente

- 250 g năut boabe uscat
- 2 cepe mijlocii
- 2-3 căței de usturoi
- 1 legătură de pătrunjel (sau mai mult, mai puțin, după gust)
- 1 lingură făină, la nevoie
- 1 linguriță semințe de chimen măcinate
- sare și piper după gust
- ulei pentru prăjit

Cum se prepară

Puneți năutul la înmuiat pentru cel puțin 12 ore (de exemplu de seara până dimineața). Scurgeți bine năutul de apă și puneți-l în blender sau robot împreună cu toate celelalte ingrediente din listă și mixați până obțineți o pastă fină și omogenă. Luați puțină pastă și modelați-o în palme. Dacă nu reușiți să formați o chifteluță care să își păstreze forma, atunci e semn că trebuie să adăugați o lingură de făină care să lege mai bine compoziția, potrivit bucate-aromate.ro.

Prăjiți chifteluțele în ulei încins, întorcându-le pe ambele părți pentru a se prăji uniform. Când sunt gata, scoateți chifteluțele pe un prosop de hârtie care să absoarbă excesul de ulei. Să nu vă sperie culoarea închisă a chifteluțelor. Nu sunt arse, ci aceasta este culoarea năutului prăjit. Serviți falafelul cald sau rece cu hummus, turte crocante sau alături de o salată.

BONUS: Briam, mâncare grecească de legume. Rețeta de post

Ingrediente

150 ml ulei de măsline
1 vânătă
1 ceapă
3 căței de usturoi
700 g cartofi
5-6 roșii
1 dovlecel
250 ml pastă de tomate
oregano
pătrunjel
sare
piper

Cum se prepară 

Preîncălziți cuptorul la 200 de grade. Spălați și tăiați felii vânăta și dovlecelul. Curățați cartofii și tăiați-i și pe ei rondele. Tăiați ceapa julien și tocați usturoiul mărunt. Tăiați roșiile felii de grosimea unui deget, potrivit cutiutacuretete.ro. Puneți o tigaie cu ulei pe foc și căliți ceapa și usturoiul timp de 5 minute. Dați la o parte, mai adăugați ulei dacă mai este nevoie și sotați vânăta, apoi procedați la fel și cu dovlecelul.

Cartoful și roșiile nu le veți căli, pentru că ele se vor găti oricum la cuptor. Puneți toate legumele într-un vas încăpător, asezonați cu sare și piper, turnați sucul de roșii și o jumătate de cană de apă, astfel încât sosul să acopere integral legumele.

Transferați totul într-o tavă, presărați oregano și pătrunjel, stropiți cu ulei de măsline deasupra și dați la cuptor pentru 40-45 de minute sau până când legumele s-au rumenit și sosul a scăzut. Reduceți focul după primele 15 minute. Serviți pe post de garnitură sau ca fel de mâncare în sine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel