CFR Cluj - Astra Giurgiu 0-0, în semifinalele Cupei României
CFR Cluj și Astra Giurgiu s-au întâlnit, marți seara, în manșa tur a primei semifinale din Cupa României. Confruntarea s-a încheiat cu o remiză albă, cele două combatante practicând un joc modest, lipsit de realizări și de ocazii de gol.
[caption id="attachment_306504" align="alignleft" width="184"] foto: gsp.ro[/caption]Campioana României, CFR Cluj, a primit vizita uneia dintre revelațiile acestui sezon, Astra Giurgiu. Cu antrenori noi pe ambele bănci tehnice, protagoniștii din teren nu au reușit să impresioneze, calificarea urmând să se decidă pe arena de la malul Dunării.
Giurgiuvenii au evoluat o oră cu un om în plus, după eliminarea lui Mureșan, însă nu au reușit să profite de avantajul numeric din teren. CFR a fost aproape să marcheze prin Cadu, în minutul 23, după centrarea venită de la Deac. De partea cealaltă, Budescu a ratat cele mai mari șanse de a înscrie pentru Astra.
Echipe de start:
CFR Cluj: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora - Mureşan, Sepsi - Deac, Hora, Maah - Weldon
Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Rada, Celestino, Muniru, Valente, Kapetanos. Antrenor: Eugen Trică
Astra: Silviu Lung - Măţel, Ben Youssef, Mureşan. Morais - Takayuki, Yahaya - Tembo, Distefano, Budescu - Fatai
Rezerve: Gavrilaş, Ben Djemia, Enache, Bukari, Bărboianu, Ivanovski, Florescu. Antrenor: Daniel Isăilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News