Data publicării:
CexN PSD. Dragnea-Firea, critică: Este cel mai grav lucru
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut primele declarații după ședința Comitetului Executiv în care s-a stabilit cine sunt miniștrii care pleacă din Guvernul Dăncilă I și formula Guvernului Dăncilă II. De asemenea, președintele PSD a afirmat că Gabriela Firea le-ar fi sugerat parlamentarilor PSD Ilfov să demisioneze.
"La Ilfov s-a întâmplat ceva imposibil de acceptat. Toți parlamentarii PSD și-au dat demisia în bloc. Doamna Firea a spus că nu știa și că a aflat ulterior. Este cel mai grav lucru pe care poate să îl facă un președinte de organizație, să le sugereze unor parlamentari să își dea demisia din partidul care i-a propulsat.
În aceste condiții, propunerea a fost de dizolvare a Biroului Permanent Ilfov urmând ca Biroul Permanent Național va reorganiza activitatea PSD Ilfov. S-a propus să se retragă doamnei Firea din funcția de vicepreședinte al partidului, dar eu nu am acceptat, iar apoi doamna Firea a decis să demisioneze și din această funcție, a spus Liviu Dragnea.
Tot astăzi, Gabriela Firea a declarat că, la mijloc, este vorba despre o răzbunare, fiind făcută vinovată de demisia a trei parlamentari din Ilfov.
Citește și: CExN PSD. Gabriela Firea: Fapte de-o gravitate extremă!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News