Cetățenii din Anglia vor avea acces la două teste rapide pentru coronavirus săptămânal
Toți cetățenii din Anglia vor avea acces la două teste rapide pentru coronavirus săptămânal, în cadrul unei extinderi a programului de testare al guvernului, anunță BBC.
Kituri care pot oferi rezultate în aproximativ 30 de minute vor fi disponibile gratuit la punctele de testare, farmacii și prin poștă.
Testele sunt deja oferite școlarilor și familiilor acestora, precum și celor care trebuie să plece de acasă pentru muncă.
Criticii programului spun că riscă să devină o risipă de bani „scandaloasă”.
Măsura vine într-o perioadă în care premierul Boris Johnson urmează să se întâlnească cu cabinetul pentru a semna următoarea etapă de eliminare de restricții în Anglia, care prevede redeschiderea magazinelor neesențiale, precum și funcționarea teraselor și restaurantelor, din 12 aprilie.
Johnson a salutat planul de a oferi tuturor teste începând cu 9 aprilie.
Testele rapide se adresează celor fără simptome Covid și pot fi luate acasă, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News