Data publicării:
CETĂȚEANUL SCÂRBIT și-a retras plângerea. Mihai Gâdea: Va produce un CUTREMUR
Realizatorul "Sinteza zilei", Mihai Gâdea, a prezentat un interviu cu dezvăluiri care pot cutremura dosarul ICA cu doar o zi înaintea deciziei finale a Curții de Apel București. Este mărturia cheie, elementul fundamental în dosarul Telepatia, este mărturia CETĂȚEANULUI SCÂRBIT.
Mihai Gâdea a dezvăluit că plângerea pe care este deschis dosarul Telepatia este a unui om care spune că și-a retras-o. Mai mult, în plângere ar figura un CNP care nu este al denunțătorului.
"Va produce un cutremur. Întregul dosar se bazează pe un fals grosolan și pe mărturia unui om, "cetățeanul scârbit", care și-a retras plângerea. Este colosal", a spus realizatorul "Sinteza zilei", Mihai Gâdea.
La DNA au fost depuse două sesizări, pe baza cărora s-a redeschis dosarul ICA. Una cu nume. Cealaltă a unui cetățean scârbit. Cu aceleași argumente. Cetățeanul scârbit, Vasile Popa, a vorbit, pentru Antena 3, despre cum a anulat, a retras tot.
"Am spus că a fost o gândire precipitată, sub impresia unor nervi de moment şi pe urmă mi-am dat seama, la rece, că am vorbit acolo, la tribunal, de faţă cu procurorii, cu judecătorii. Am anulat tot ce am spus acolo. Dimpotrivă, am considerat că domnul Voiculescu a făcut o faptă bună, că oricum ala (ICA - n.r.) se distrugea complet, institutul respectiv, şi a mai scăpat ceva din ce era de recuperat", a declarat Vasile Popa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News