Cererea lui Iohannis privind statutul judecătorilor și procurilor, respinsă în Senat
Data publicării:
Autor: Bianca Ştefan
WhatsApp
Senat
Senat
Senatul a respins marţi cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis pe modificările la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. 

Amendamentele formulate de parlamentarii USR şi susţinute de liberali au fost respinse în comisie, pe motiv că sunt propunerile din cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis, respinse deja în plenul Camerei Deputaţilor, însă iniţiatorii au spus că le vor prezenta şi în plenul Senatului, informează Agerpres.

În şedinţa de luni, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea de reexaminare în cauză, fiind înregistrate 173 de voturi "pentru", 61 "împotrivă" şi o abţinere. 

Preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, a precizat că o mare parte dintre punctele cererii de reexaminare vizează aspecte ce ţin de constituţionalitate, "deci aceste aspecte nu pot să facă parte dintr-o cerere de reexaminare, ci dintr-o sesizare la Curtea Constituţională". 

Deputatul PNL Gabriel Andronache a arătat că liberalii vor susţine cererea de reexaminare trimisă de preşedinte. 

"Chestiunile reclamate de preşedinte în cererea de reexaminare ţin de oportunitate. Pe cale de consecinţă, pot face obiectul reexaminării. În opinia noastră, această solicitare de reexaminare este admisibilă, de aceea noi vom vota pentru cererea de reexaminare", a spus Andronache. 

Şi deputatul USR Stelian Ion a afirmat că susţine cererea de reexaminare şi că a formulat deja mai multe amendamente. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel