Data actualizării:
Data publicării:

Cererea de efectuare a urmăririi penale față de Florin Cîțu a ajuns la Senat

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cererea de efectuare a urmăririi penale față de Florin Cîțu a ajuns la Senat.

UPDATE 2:

Biroul permanent al Senatului a trimis, vineri, Comisiei juridice solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier, senatorul PNL Florin Cîţu, fiind acuzat de abuz în serviciu, în dosarul vaccinurilor.

Comisia juridică are termen până miercuri, 29 noiembrie, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea, relatează Agerpres.

"Am primit la Senat o solicitare din partea Ministerului Public. Am pus-o pe ordinea de zi a Biroului permanent al Senatului cu celeritate, iar hotărârea adoptată în unanimitate de Biroul permanent a fost acela de a transmite către Comisia juridică în vederea întocmirii raportului până miercuri, 29 noiembrie. (...) Biroul permanent a adoptat o soluţie de adoptare cu celeritate a acestei solicitări. Astăzi este vineri, 24 noiembrie, iar miercuri, 29 noiembrie, este un termen foarte rapid, având în vedere şi aceste zile libere de Ziua naţională", a afirmat vicepreşedintele Senatului, Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă este posibil ca miercuri solicitarea DNA şi raportul Comisiei juridice să intre în plenul Senatului, pentru dezbatere şi vot final, Cîmpeanu a confirmat: "Este posibil".

UPDATE 1:

Biroul permanent al Senatului va discuta, vineri, de la ora 13,00, solicitarea DNA referitoare la ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier, senatorul PNL Florin Cîţu, transmite Agerpres.

Şedinţa Biroul Permanent va fi organizată în format hibrid, fiind condusă de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, în contextul în care preşedintele camerei superioare a Parlamentului, Nicolae Ciucă, se află la Timişoara.

Știrea inițială:

Solicitarea de efectuare a urmăririi penale cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu presupuse a fi săvârşite de fostul premier, senatorul PNL Florin Cîţu, formulată de Parchetul General la sesizarea DNA în dosarul vaccinurilor, a ajuns, vineri, la Senat.

Informaţia a fost confirmată, vineri, de secretarul general al Senatului, Mario Oprea, transmite Agerpres.

După prezentarea solicitării în Biroul permanent al Senatului, care se va reuni cel mai probabil luni, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

DNA a cerut anchetarea lui Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și a Ioanei Mihăilă



Reamintim că Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Sunt vizaţi fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel