Data actualizării:
Data publicării:

Centrul de tip drive-through din București s-a DESCHIS. Andrei Baciu: Fără programare, doar cu buletinul. Rapelul poate fi făcut oriunde

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Captură video RealitateaPlus
Captură video RealitateaPlus

Astăzi, 29 aprilie 2021, a fost deschis primul centru de tip drive-through din București, în Piața Constituției. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu i-a invitat pe cetățeni să se vaccineze.

Centrul va funcționa zilnic, în intervalul orar 08.00-20.00 și va dispune de patru fluxuri. Vaccinul administrat va fi cel produs de compania Pfizer, iar oamenii nu vor trebui să coboare din mașină pentru a se imuniza. Nu este necesară o programare în prealabil, doar de buletin.

"Este un mecanism prin care se crește accesul la vaccinare a tuturor celor care  poate au un program mai încărcat și le este mai dificil pentru că nu știu în ce zi va pica programarea la vaccinare. Așadar, pentru aceste persoane, această abordare este mult mai utilă, mai la îndemână. Vedem că sunt deja câteva zeci de persoane care așteaptă să se vaccineze. Există suficient de multe doze pentru toți cei care vor să se vaccineze.

Rapelul poate fi efectuat în acest centru sau poate fi efectuat într-un alt centrul de vaccinare care utilizează același tip de vaccin. O noutate ar fi aceea că, începând de ieri, schimbarea centrului de rapel se poate face inclusiv în platforma de programare, cu condiția să fie locuri libere în noul centru și să utilizeze același tip de vaccin. (...) Îi invităm pe toți cei care vor să se vaccineze în Piața Constituției din București. Vaccinarea se poate face fără programare, doar cu buletinul și acest centru va fi deschis până în luna septembrie, sperăm noi. Așadar, le adresăm tuturor celor care vor să se vaccineze fără programare, invitația în Piața Constituției.", a declarat Andrei Baciu, în cadrul unei conferințe de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel