Centru medical pentru urgenţe minore, deschis în Râmnicul Vâlcea. Cum va funcționa
Un centru medical de permanenţă care să preia dintre pacienţii ce se prezintă zilnic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a fost deschis luni în cel mai mare cartier al Râmnicului - Ostroveni.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului reşedinţă, acesta a fost realizat în parteneriat cu Consiliului Judeţean Vâlcea şi va funcţiona în timpul săptămânii de la ora 20,00 la ora 8,00, iar în weekend şi în zilele de sărbători legale va fi deschis în permanenţă.
'Este un lucru formidabil, din punctul meu de vedere, atât pentru cartierul Ostroveni, cât şi pentru întregul municipiu. După cum ştiţi, sondajul făcut la UPU arată că 70 la sută din cazurile care ajung acolo nu necesită intervenţia acolo şi atunci, chiar dacă nu vor veni 70% aici, şi 50% dintre pacienţi dacă vor ajung în Ostroveni, se va degreva aglomeraţia foarte mare care este la Spitalul Judeţean... Aici vom avea pază, sisteme de alarmă montate, sisteme de intervenţie rapidă dacă se întâmplă ca un pacient să facă scandal... Deci, am creat condiţii excelente şi cred că suntem printre puţinele municipii din ţară care am reuşit să facem în cartiere centre medicale de intervenţie', a spus primarul Râmnicului, Mircia Gutău.
Asistenţa medicală în Centrul de permanenţă Ostroveni va fi asigurată de 15 medici de familie din oraş, care vor oferi consultaţii în special pentru urgenţele minore, pentru urgenţele majore existând încheiat un protocol cu Spitalul Judeţean, care permite transferarea pacienţilor la UPU.
'Sunt numai medici de familie, nu şi medici de alte specializări - cardiologi sau de urgenţă. Centrul se adresează celor cu afecţiuni acute şi urgenţelor 'cod verde' - răceli, febră, răni minore etc. Ce este mai departe - accident vascular cerebral, infarct miocardic - sunt de serviciul de urgenţă şi în cazul în care astfel de pacienţi ajung la noi, avem încheiat un protocol de colaborare cu UPU Vâlcea şi vom solicita ambulanţă pentru a fi transferaţi la Spitalul Judeţean. Centrul nu este destinat pacienţilor cu afecţiuni cronice care au tratamente şi nici nu facem tratamente la domiciliu, deci îi rugăm pe cei aflaţi în astfel de situaţii să nu vină să aglomereze centrul', a precizat coordonatorul centrului, medicul Alin Obogeanu.
De altfel, şi conducerea Spitalului Judeţean este convinsă că numărul de pacienţi care ajung la UPU va scădea considerabil după deschiderea acestui centru. 'Din cei aproximativ 220-240 de prezentări pe zi la UPU, cred că 60% sunt urgenţe minore care se pot adresa şi acestui centru de urgenţă, care pe noi ne va ajuta foarte mult. Sunt foarte multe afecţiuni - de la o colică renală simplă, o colică biliară simplă, care se pot trata la acest nivel. Este un beneficiu şi pentru pacienţii din zonă, dar şi pentru Spitalul Judeţean, pentru că sperăm să ne scadă numărul de prezentări pe urgenţe minore. Este evident că urgenţele majore vor fi aduse de către Serviciul de Ambulanţă direct la UPU, dar în procent foarte mare, peste 60%, cazurile vor putea fi tratate aici', a adăugat directorul Spitalului Judeţean Vâlcea, dr. Dan Ponoran.
Centrul de permanenţă a fost amenajat la parterul fostului internat al Liceului 'Ferdinand I' şi cuprinde o sală de aşteptare, o sală pentru tratamente de sterilizare, cabinet de consultaţii, o cameră pentru personalul medical şi grupuri sanitare. Aparatura - dispozitiv de resuscitare-respiraţie, un defribilator automat, aparatură de monitorizare-evaluare, un sterilizator, o trusă completă de mică chirurgie şi un analizor de analize medicale - a fost achiziţionată de către Consiliul Judeţean Vâlcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News