Data actualizării:
Data publicării:

Centrele militare de comandă din Kiev şi Harkov, lovite de rachete; Explozii la Odesa - Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels
Centrele militare ucrainene de comandă din oraşele Kiev şi Harkov au fost atacate cu rachete, a relatat site-ul de ştiri Ukrainska Pravda, care a citat joi o oficialitate din cadrul Ministerului de Interne ucrainean, potrivit Reuters. 

Martori din Harkov, citaţi de Reuters, au auzit o serie de explozii la scurt timp după ce Rusia a anunţat declanşarea unei operaţiuni militare în Ucraina.

Potrivit AFP, explozii puternice au fost auzite joi la Kiev, Odesa, port la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, şi în estul ţării.

În capitală, cel puţin două explozii au fost auzite în centrul oraşului dis-de-dimineaţă, urmate de sunetele sirenelor şi al ambulanţelor. În schimb, Reuters - care citează agenţia de presă rusă Interfax - relatează că trupe ruseşti au debarcat în Mariupol şi în Odesa. 

Youtube video image

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia a efectuat lovituri cu rachete asupra infrastructurii ucrainene şi poliţiei de frontieră a ţării şi că explozii au fost auzite în multe oraşe, informează Reuters. El a anunţat că legea marţială a fost declarată peste tot în ţară şi că a vorbit prin telefon cu preşedintele american Joe Biden.

Într-o declaraţie separată, Ministerul de Externe ucrainean a spus că scopul operaţiunii militare a Rusiei este distrugerea statului ucrainean.

Rusia vizează infrastructura militară a Ucrainei, nu vizează atacarea orașelor

Rusia vizează infrastructura militară a Ucrainei, apărarea aeriană şi forţele aeriene cu arme de înaltă precizie şi nu atacă oraşele ucrainene, potrivit agenţiei ruse de presă RIA care citează joi Ministerul Apărării de la Moscova. Kievul a declarat că Moscova a lansat un atac la scară largă asupra Ucrainei, centrele de comandă militară din mai multe oraşe fiind lovite de rachete, aminteşte Reuters. Printre atele, Ucraina şi-a închis întreg spaţiul aerian ca răspuns la operaţiunea militară rusă din Donbas, a informat televiziunea publică joi dimineaţă devreme, citată de agenţia DPA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel