Centrele de testare pentru COVID-19 din Capitală își vor schimba programul de funcționare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, centrele de recoltare a probelor pentru testele COVID-19 din Bucureşti vor funcţiona doar în weekend. Acesta a menționat că în timpul săptămânii testarea se poate face în cabinetele medicilor de familie, transmite Agerpres.
"O să extindem în weekend centrele de recoltare a probelor pe care le-am început în Bucureşti în weekendul trecut, o să extindem la nivelul întregii ţări, încât pacienţii, în weekend, când nu au medici de familie, să se poată duce la spital, unde să li se preleveze probe. E vorba doar de pacienţii simptomatici care se înscriu pe platforma Direcţiilor de Sănătate Publică", a afirmat Rafila înaintea şedinţei de guvern.
El a precizat că la Bucureşti s-a ajuns deja la circa 4.000 de probe pe zi, menţionând că centrele vor funcţiona doar în weekend.
"Lucrurile au mers bine la Bucureşti, chiar dacă au fost anumite aglomeraţii, poate temporare sau oameni care voiau să plece în vacanţă şi voiau să-şi facă test la DSP. Eu înţeleg că toată lumea vrea să meargă gratis în vacanţă, dar era un abuz care, din păcate, a fost speculat de unele posturi de televiziune. La Bucureşti, deja am ajuns la circa 4.000 de probe pe zi care s-au recoltat în aceste centre, iar ele vor funcţiona, începând de săptămâna viitoare, doar în weekend. În timpul săptămânii avem cabinetele, cele patru mii de cabinete aproape de medici de familie, care pot să facă testarea fără niciun fel de problemă", a adăugat ministrul Sănătăţii.
Rafila anunță explozie de cazuri: Săptămâna viitoare, o nouă creştere spectaculoasă. Evoluţia va mai dura
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a mai declarat și că tendinţa ascendentă al infecţiilor cu SARS-CoV-2 continuă, iar săptămâna viitoare va fi o nouă creştere spectaculoasă a numărului de cazuri, aşteptările fiind ca această evoluţie să mai dureze cel puţin două săptămâni, până pe 10 februarie.
"Trendul ascendent al acesteia infecţii continuă, chiar dacă astăzi a fost o mică scădere, aşteptată, pentru că ieri am avut numărul maxim de cazuri după patru zile libere, când (...) testarea a fost mai limitată. Şi aceste valori, în jurul a 30.000 de cazuri, probabil că vor fi înregistrate până sâmbătă, după care va urma o nouă scădere, undeva în jurul cifrei de 15 - 18.000 de cazuri, estimăm noi, pentru week-end, dar săptămâna viitoare va exista o nouă creştere spectaculoasă, să zicem, şi cifrele cu patru în faţă nu sunt excluse pentru această perioadă", a afirmat Rafila. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face