Data publicării:

Centrele de sănătate multifuncţionale vor deveni funcţionale în această vară

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
centrele de sanatate
centrele de sanatate

La propunerea Ministerului Sănătăţii, joi, în şedinţa de Guvern  a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeaţean şi local.

Conform actului normativ, consiliile judeţene sau cele municipale vor putea înfiinţa centre de sănătate multifuncţionale, ca unităţi fără personalitate juridică, în structura spitalelor judeţene sau municipale.

“Centrele de sanatate multifuncţionale sunt puncte de lucru ale spitalelor judeţene sau municipale care vor prelua din presiunea exercitată, zilnic, pe unităţile sanitare. Acestea reprezintă structuri de prim ajutor şi de supraveghere, cu internare de zi. Unităţile nou înfiinţate nu vor avea în structură paturi de spitalizare continuă şi vor fi înfiinţate de autorităţile locale, cu aviz din partea Ministerului Sănătăţii. În strategia de reorganizare a sistemului spitalicesc avem în vedere realizarea unor astfel structuri flexibile care să răspundă nevoilor populaţiei, în care pacienţii să primească asistenţă medicală la nivel bazal. După consult, dacă bolnavii necesită internare vor fi preluaţi în structurile de spitalizare continuă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Centrele de sănătate multifuncţionale pot avea o structură formată din cabinete de specialitate, între 5 şi 20 paturi pentru spitalizarea de zi, compartiment de primire a urgenţelor, laborator de analize medicale şi/sau laborator de radiologie imagistică.

Centrele de sănătate multifuncţionale vor fi conduse de un medic şef.

Centrele de sănătate multifuncţionale vor fi finanţate în cadrul contractelor pe care spitalele de care aparţin le încheie cu casele de asigurări de sănătate.

În termen de 7 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, Ministerul Sănătăţii va emite normele metodologice privind organizarea şi funcţionarea centrelor de sănătate multifuncţionale, se arată în comunicatul trimis redacţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel