Data publicării:

Celebra teză de doctorat a Elenei Ceaușescu și șapca lui Nicolae Ceaușescu, scoase la licitaţie

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Wiki Commons
foto: Wiki Commons

Mai multe obiecte care au aparținut familiei Ceaușescu vor fi scoase la licitație. Evenimentul are loc la Artmark.

Mai bine de 30 de obiecte istorice celebre care au aparținut familiei Ceaușescu. Acum, acestea sunt scoase la licitație săptămâna viitoare, vineri, 19 mai, într-o Licitație de Artă și Istorie la Artmark. Printre acestea se numără și teza de doctorat semnată de Elena Ceaușescu, dar și șapca lui Nicolae Ceaușescu.

Teza de doctorat a "Lenuţei", atracţia evenimentului

Teza de doctorat în chimie (având ca temă „Polimerizarea izoprenului”), urmare a căreia Elena Ceaușescu obține titlul de doctor, va fi, cu siguranţă, piesa de rezistenţă pentru nostalgici şi colecţionari. Lucrarea are prețul de pornire de 300 de euro și face parte din mica serie de 3 exemplare dactilografiate, originale, a cărei realizare era obligatorie potrivit regulamentelor în vigoare în epocă. Doctoratul în chimie al Elenei Ceaușescu a trezit controverse și zvonuri, aşa cum o dovedesc şi explicaţiile din Paperpile, înăbușite rapid de mijloacele de forță ale regimului. Teza de doctorat îi deschidea Elenei Ceaușescu un lung drum al unei așa-zise consacrări științifice – director al Institutului de Cercetări Chimice din București, dar și membru al Academiei Române.

Şapca lui Nea Nicu, "aur" pentru colecţionari

O piesă de-a dreptul legendară care apare în fotografiile de epocă este șapca bărbătească din bumbac ce i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Prețul de pornire al accesoriului vestimentar este de 600 de euro, fiind însoțit de certificatul R.A.P.P.S. eliberat la data vânzării acesteia prin licitațiile din anii 1991-1993.

În reședința familiei Ceaușescu s-a aflat și arborat și steagul PCR din mătase, de asemenea însoțit de certificatul R.A.P.P.S., care, în licitația din 19 mai, are prețul de pornire de 500 de euro. Șapca bărbătească din bumbac, ce i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu.În cadrul evenimentului din 19 mai se va scoate la licitație și o inedită sticlă de colecție de Vodkă „Ceaușescu”. Băutura, în tiraj limitat la începutul anilor ’90, are un preț de pornire de doar 35 de euro și este intactă.

Obiectele care au aparținut familiei Ceaușescu, alături de alte 300 de obiecte istorice care recreează istoria României de la monarhie la comunism, pot fi vizionate în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță până pe 19 mai. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel