Data publicării:

Cele mai ciudate plaje din lume - GALERIE FOTO

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Chiar dacă toamna se instalează, gândul la mare și soare persistă. Pentru Emisfera Sudică însă, primăvara bate la ușă, iar pentru nostalgici, un Revelion pe o plaje poate fi o obțiune. Iată câteva dintre locurile cele mai ciudate din lume.

Green Sand Beach sau Plaja cu Nisipul Verde

Cunoscută și sub denumirea de Plaja Papakolea, acest colț de paradis este situat lângă Punctul Sudic al Insulei Hawaii. Numele său vine de la papa kōlea, ceea ce înseamnă cuiburi de fluierar de zavoaie (o pasăre specifică zonei).

Nisipul plajei este bogat în olivina și un mineral de siliciu care conține fier și magneziu și este numit peridot, atunci când este transformat în bijuterie. Valurile sunt uneori puternice și înotul este periculos, mai ales din cauza curenților puternici. Totuși, apa turcoaz, clară, înconjurată de nisipul verde și de stâncile sculpatate în stilul Gaudian sunt o splendoare ce merită văzută.

Plaja Hyams

Plaja Hyams a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai alb nisip din lume. Hyams Beach este localizata în New South Wales (Australia) de-a lungul coastelor Jervis Bay.

Apa este la rândul său exceptional de clara și ideala pentru pescuit, înot, scufundari. Zonele din jurul plajei sunt mai mult pline de tufișuri și găzduiesc foarte multe animale și păsări.

Plaja Hyams este foarte liniștită și oarecum retrasă din văzul turiștilor. De la Sydney până pe plaja este un drum de 2 ore jumătate, cu mașina, iar în afară de plajă, regiunea are și foarte multe trasee pentru drumeții. Însă, atenție, unele drumuri nu sunt bătatorite și îți trebuie spirit de aventură.

Plaja Kaihalulu

Această plajă se găsește în partea indepărtată a capului sudic Ka’uiki, al Hana Bay, în Insula Maui.

Kaihalulu înseamnă "marea urlătoare", iar plaja este mai bine cunoscută sub denumirea de Plaja cu Nisipul Roșu. Această plajă vibrantă cu o atingere de negru este, de fapt, dealul cu forma de vulcan care împrejmuiește golful. Contrastul nisipului roșu cu apa albastră, încadrată perfect în verdele copacilor și un perete de lava sedimentată, nu are termen de comparație.

Atenție! Nu se poate înota, decât când oceanul este foarte calm.

Plaja Pfeiffer

Dealurile din jurul plajei Pfeiffer din Big Sur, California, sunt formate din granat.

Treptat, roca de pe dealuri s-a erodat, iar nisipul a ajuns pe țărm formând o plajă cu nuanțe roz și violet.

Plaja Sandcut

O plaja incredibilă din doua privințe. În primul rând, plaja Sandcut se mândrește cu o priveliște unică în lume: cascade care cad de-a lungul unor stânci, direct de plajă, și apoi în apa oceanului. Și pentru ca imaginea să fie completă, plaja Sandcut oferă, în fiecare dimineață, un alt peisaj cutremurător.

În lumina difuză, nisipul pare în totalitate negru, deci devine demnă de titlul de extra-terestra!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel