Data publicării:

Cele mai bune salate din lume. Trei variante bulgăreşti se află pe primele poziţii - Rețetele

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Trei salate bulgăreşti se află pe primele poziţii ale celor mai bine cotate 100 de salate din lume, potrivit unui clasament al site-ului popular pentru bucătărie tradiţională şi produse locale TasteAtlas.

Salata bulgărească (Şopska Salata) este "regina" salatelor din bucătăria bulgară, întrucât a urcat pe locul al doilea în clasament, la doar un pas de câştigător - salata Dakos din insula Creta, Grecia. Salata bulgarească delicioasă şi proaspată este o combinaţie de roşii tocate, castraveţi, ardei şi ceapă, asezonate cu sare şi ulei de floarea soarelui şi "stropite" generos cu telemea rasă şi pătrunjel, scrie Rador, citând bnr.bg.

Site-ul expune şi povestea inedită a salatei în culorile drapelului bulgar (alb, verde, roşu, n.r.) - aceasta a fost creată de bucătari bulgari la mijlocul secolului trecut, în încercarea de a impresiona turiştii sosiţi în ţară.

Un alt lucru inedit este faptul este că încă două salate din Bulgaria - "Ciobănească" (Ovcearska salata) şi "Albă ca Zăpada" (Snejanka) au fost clasate printre primele 15 cele mai apreciate 100 de salate din întreaga lume. Nu le rataţi când vizitaţi Bulgaria!

Salata bulgărească (Şopska Salata)

Ingrediente

– 1 ardei gras

– 2 castraveți

– 100 g de brânză (telemea sau feta)

– 2 roșii

– 1 ceapă

– 3 linguri de ulei de măsline

– sare și piper negru măcinat după gust

– măsline după gust

– verdeață după gust

Mod de preparare

Curățați ardeiul de semințe și cotor și puneți-l în cuptorul preîncălzit la 150 de grade timp de 20 de minute. Apoi lăsați-l să se răcească și decojiți-l.Tăiați roșiile, ardeiul gras și castraveții cuburi mari, ceapa – cubulețe, dați brânza prin răzătoare. Puneți legumele într-un bol, la dorință asezonați salata cu sare (țineți cont că brânza este destul de sărată) și piper, turnați uleiul de măsline, amestecați și presărați deasupra brânza. Decorați salata cu măsline și verdeață după gust.

Puteți așeza salata în straturi: ardeiul gras, roșiile, castraveții și brânza. Veți obține o mâncare colorată care arată ca drapelul Bulgariei.

Salata "Ciobănească" (Ovcearska salata)

Ingrediente necesare salata bulgărească ovcharska:

- 4 roşii
- 2 castraveţi
- 1 ardei gras
- 1 ceapă
- 200 gr brânză
- 200 gr şuncă de Praga
- 2 ouă
- 100 gr măsline
- ulei măsline
- sare, piper

Mod de preparare

Se taie roşiile, castraveţii şi şunca în formă de cuburi (legumele tăiate cuburi lasă mai puţin suc). Se spală, se curăţă de seminţe şi se taie ardeiul gras. Ceapa se curăţă şi se taie peştişori. Măslinele se lasă 20 de  minute în apă rece înainte să le scoatem sâmburii şi să le feliem. Ouăle se pun la fiert (trebuie să fie tari) şi, după ce au fiert, se lasă să se răcească.

Roşiile, castraveţii, ardeiul, şunca şi măslinele se pun într-un bol, se stropesc cu ulei de măsline, se adaugă un praf de sare, puţin piper şi se amestecă toate. Se rade deasupra brânză tare pe răzătoarea cu găuri mari (sau se taie cubuleţe – după cum doreşte fiecare). Se ornează salata cu ouăle fierte şi tăiate sferturi. Dacă vă place să mâncaţi bine, condimentat, puteţi adăuga în salată un ardei iute tocat.

Salata "Albă ca Zăpada" (Snejanka)

Ingrediente

- 750 g iaurt  

- 650 g de castraveți cornișor sau obișnuiți 

- 4 căței de usturoi 

- sare 

- 1/2 l de cafea 

- 80 g de ulei de floarea soarelui 

- 80 g de miez de nucă 

- mărar verde

Mod de preparare

Iaurtul se scurge de zeamă cu câteva ore înainte de preparare. Castraveții se taie cubulețe mici sau se dau pe răzătoare. Usturoiul se piseaza. Iaurtul, castraveții, usturoiul se amestecă împreună apoi se adaugă sare după gust, cafeaua, uleiul, nucile și mărarul tocat. Se amestecă până la omogenizare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel