Cele mai bune băuturi dacă vrei să îți scazi colesterolul. Vezi și ce trebuie să eviți
S-ar putea să nu știi că ceea ce bei zilnic poate să-ți saboteze eforturile de-ați scădea colesterolul.
„Colesterolul este o substanță tip ceară, produsă de ficat, care circulă în sânge și este responsabil de producerea de hormoni și vitamine și de crearea de noi celule în organism”, spune nutriționistul Roxana Ehsani.
„Cu toate acestea, dacă o persoană consumă o dietă bogată în grăsimi saturate, colesterolul se poate acumula în sânge și poate avea un impact negativ”, a continuat Ehsani.
Data viitoare când comandați cafea cu lapte, cereți lapte degresat sau cu un conținut scăzut de grăsimi.
„Dacă vă plac latte-urile cremoase, milkshake-urile sau smoothie-urile făcute cu lapte integral, dar aveți colesterolul ridicat, faceți o schimbare cu o opțiune care conține puțină grăsime sau este în totalitate fără grăsimi”, spune Ehsani. „Optarea pentru lapte degresat (fără grăsimi) sau lapte cu 1% grăsime vă poate ajuta să reduceți aportul de grăsimi saturate. Această mică schimbare în timp vă poate ajuta să reduceți aportul zilnic de grăsimi saturate și să scădeți nivelul colesterolului.”
Ehsani a punctat că laptele vegetal poate servi ca înlocuitor perfect al cremei de cafea sau poate fi folosit în milkshake-uri sau smoothie-uri ori latte-uri. La această categorie avem laptele de migdale, laptele de soia, laptele de caju, laptele de in, laptele de ovăz, laptele de orez, laptele de alune, lapte de nucă și lapte de fistic.
„Unele rețete de lapte pe bază de nuci conțin chiar și omega-3, care sunt grăsimi sănătoase pentru inimă, care de fapt vă pot susține sănătatea inimii, dar și a creierului”, spune Ehsani.
Singurul lapte fără lactate pe care Ehsani l-ar limita sau evita ar fi laptele de cocos, deoarece este destul de bogat în grăsimi saturate.
Limitați-vă consumul de alcool
"Alcoolul este descompus în grăsimi. Alcoolul în exces este asociat cu un colesterol mai mare", spune Valdez. „De asemenea, este adesea servit cu alimente prăjite sau alimente bogate în grăsimi saturate, care pot crește și mai mult colesterolul”, notează Jonathan Valdez, proprietarul Genki Nutrition și purtător de cuvânt al Academiei de Stat de Nutriție și Dietetică din New York.
„Alcoolul conține de fapt 7 calorii pe gram, aproape de echivalentul grăsimilor (9 calorii pe gram) și aproape dublu față de caloriile carbohidraților sau proteinelor (4 calorii pe gram fiecare)”, adaugă nutriționista Bonnie Taub-Dix, creatoarea site-ului web și blogului BetterThanDieting.com.
Dacă beți alcool, asigurați-vă că aveți un al doilea pahar... cu apă.
„Alcoolul este un deshidratant. Înlocuirea lui, în special în zonele cu climă mai caldă, este esențială”, spune Taub-Dix. „Lăsând deoparte caloriile, beți fie sifon, fie apă simplă. Adăugarea de cuburi de gheață în băutură vă va ajuta să vă hidratați, de asemenea”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News