Data publicării:

Cele mai AFECTATE zodii în octombrie 2021. Furie și frustrare, cum nu am mai văzut

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Luna octombrie se anunță plină de frustrări, mai ales pentru unele semne zodiacale.

Principalele emoții ale lunii octombrie vor fi furia și fustrarea. Le vom resimți atât la nivel individual, cât și mondial. Totul se va desfășura după un scenariu cu direcții pasiv-agresive. Luna Nouă din Balanță conjunctă cu Marte de pe 6 octombrie, Luna Plină din Berbec de pe 20 octombrie, careul dintre Marte și Pluto de pe 22 octombrie vor fi artizanii unui ping ping emoțional așa cum nu am mai văzut de mult.

Vreau să atrag atenția celor cu marcaj cardinal în astrograma personală. Adică aceia care se știu cu marcaj de Berbec, Rac, Balanță sau Capricorn. Vor trece de la o stare la cealaltă, se vor lua de mână cu instabilitatea, vor dori să să rupă pisica în două. Doar că de la vrut/dorit la înfăptuire este mare distanță.

Da, avem pentru o bună bucată a lunii așa: Soare, Mercur retrograd și Marte, toate în Balanță. Când vorbești despre acest semn, ai în vedere diplomația și căutarea echilibrului. Doar că în octombrie 2021 nu va fi cazul de asta. Multe dintre gesturile noastre de suprafață vor ascunde multă agresivitate. Facem tot posibilul să evităm un conflict, iar la cel mai mic factor declanșator emoțional, începem un adevărat război. Ca atunci când nu te superi din cauza lucrurilor grave petrecute în familie, dar îți sare țandăra când nu este dus gunoiul.

Tot în octombrie, se vor duce negocieri prelungite. Vom dori să îi mulțumim pe toți, să primim validare, dar nu vom face decât să evităm adevărul. Că nu ne place situația, dar că ne este frică de reacția celorlalți și că mai bine le facem pe plac. Asta bineînțeles în detrimentul propriilor dorințe. Și când vom izbucni din cauza unui nimic, pe cine credeți că vom da vina? Bineînțeles pe ceilalți! În niciun caz pe noi.

Mercur își va opri retrogradarea pe 18 octombrie, însă pe întreaga durata a lunii va produce efecte. Vom duce în spate și decizii mai vechi.

Luna Nouă de pe 6 octombrie vrea să ne punem intenții referitoare la relațiile în care ne află. Dar pentru că acest aspect va fi și în inconjuncție cu Uranus, vă recomand să vă ocupați doar de ideea intenției. În niciun caz de un plan care să vă ajute să înfăptuiți.

Luna Plină de pe 20 octombrie vine să ne întrebe cât de curajoși am fost în ultima jumătate de an. Curajoși pentru noi și nu pentru alții.

Recomandare pentru toate zodiile: evitarea deciziilor legate de relații. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel