Data publicării:

Cele două angajate de la creșa din Năvodari, acuzate că au molestat copii, au fost concediate

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primarul Oraşului Năvodari a dispus vineri desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru două angajate ale unei creşe publice, acuzate de părinţi că au molestat doi copii aflaţi în îngrijire, se arată într-un comunicat de presă transmis de primărie. 

"În data de 10 mai a.c., a fost finalizată cercetarea disciplinară prealabilă a angajatelor implicate în incidentul de la Creşa nr. 20 Năvodari, fiind stabilite următoarele măsuri: Danalia Iuliana, infirmieră, a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Totodată, îngrijitoarea Pricope Iuliana a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, iar şefa centrului, Cvas Tamara, va fi sancţionată disciplinar cu avertisment scris", se arată în comunicatul Primăriei Năvodari.

De asemenea, Primăria Năvodari a anunţat că în cel mai scurt timp vor fi luate măsuri pentru o mai bună organizare, controlare şi verificare a activităţii din cadrul Creşei Nr. 20, pentru preîntâmpinarea altor incidente.

Măsurile disciplinare luate de Primăria Năvodari survin anchetei iniţiată de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa sub incidenţa infracţiunii de purtare abuzivă, după ce părinţii copiilor au depus plângere în legătură cu agresarea fizică şi verbală a doi copii, pe data de 24 aprilie, de către personalul unei creşe publice. 

Cei doi copii care ar fi fost abuzaţi fizic şi verbal de către îngrijitoare sunt în vârsta de doi ani si jumătate, iar părinţii au aflat despre comportamentul agresiv al salariatelor grădiniţei după ce au obţinut o înregistrare audio pe care se aude cum îngrijitoarele agresează copiii. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal cu privire la aceste fapte şi fac investigaţii pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.

Vezi și: Anchetă la o creșă din Năvodari. Mai mulți copii ar fi fosr agresați de o îngrijitoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel