Cele 10 moduri în care te poate trăda partenerul. "Infidelitatea sexuală doare, dar nu este singura formă de trădare în cuplu"
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 27 sep 2022, 11:21
WhatsApp
Cele 10 moduri în care te poate trăda partenerul. "Infidelitatea sexuală doare, dar nu este singura formă de trădare în cuplu" / Foto: Pixabay, de Rivendell
Cele 10 moduri în care te poate trăda partenerul. "Infidelitatea sexuală doare, dar nu este singura formă de trădare în cuplu" / Foto: Pixabay, de Rivendell
În articol găsești 10 forme de trădare în cuplu.

Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut relațional, a explicat care sunt cele 10 forme de trădare în cuplu. Astfel, deși infidelitatea sexuală este considerată de mulți principala formă de trădare, există și alte moduri în care partenerul de poate dezamăgi, potrivit cercetărilor.

"Infidelitatea sexuală doare, dar nu este singura formă de trădare în cuplu. Cercetările realizate la The Gottman Institute ne arată că mai există, cel puțin, alte zece forme de trădare în cuplu", scrie Gáspár György, pe contul său de Instagram.

10 forme de trădare în cuplu

Cele 10 moduri în care te poate trăda partenerul sunt:

1. Devotamentul condiționat - sunt aici pentru tine, până când va apărea cineva mai bun.

2. Aventura non-sexuală - o prietenie ascunsă, greu de acceptat de către partener.

3. Minciuna - sunt parteneri care mint în permanență, dezvoltând un tipar cronic.

4. Coaliția împotriva partenerului - când o a treia persoană devine prioritară, de exemplu coaliția dintre soț și mama lui.

5. Absenteismul emoțional - a întoarce spatele partenerului atunci când acesta are nevoie de ajutor.

6. Dispariția interesului sexual - micșorarea intimității sexuale provoacă suferință.

7. Lipsa de respect - o atitudine disprețuitoare sau superioară  ilustrează un abuz emoțional.

8. Nedreptatea - injustețea față de treburile gospodărești sau responsabilitățile financiare.

9. Egoismul - centrarea exclusivă pe propriile nevoi și dorințe, neglijând așteptările partenerului.

10. Promisiunile încălcate - mesajul din subsidiar este că nu contez prea mult în ochii celuilalt.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gáspár György (@gaspargyorgy)

Cele 6 obiceiuri care distrug intimitatea unui cuplu. Când ridicăm ziduri invizibile între noi și partener

"Una dintre cele mai populare explicații din psihologia relațiilor este metafora “Călăreților Apocalipsei Relaționale”, dezvoltată de @gottmaninstitute, și prezentată în cărți precum “De la ceartă la dialog”, “Căsnicia pe roate sau pe butuci”, “Infidelitatea”; toate semnate de dr. John Gottman. Pentru mult timp, terapeuții au vorbit doar despre patru călăreți ai apocalipsei; dar, potrivit studiilor mai recente, aceștia sunt șase la număr", a scris Gáspár György.

Astfel, potrivit psihologului, cele 6 obiceiuri care distrug intimitatea unui cuplu sunt:

1. Dominarea - atunci când, în loc să ascultăm perspectiva partenerului, căutăm să ne impunem punctul de vedere.

2. Critica - atunci când, în loc să ne vulnerabilizăm și să ne exprimăm nevoile, judecăm sau atacăm persoana partenerului.

3. Defensiva - atunci când, în loc să ne asumăm responsabilitatea sau contribuția la crearea unei probleme, ne justificăm sau ne căutăm scuze.

4. Disprețul - atunci când, în loc să ne uităm la ce face bine partenerul și la ce ne atrage la acesta, îl desconsiderăm și ne percepem ca fiind superiori.

5. Beligeranța - atunci când, în loc să cultivăm o stare emoțională de bine, declarăm stare de război în cuplu.

6. Împietrirea - atunci când, în loc să ne implicăm în strategii de autoliniștire emoțională, ridicăm ziduri invizibile între noi și partener. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?