Cel puţin 16 morţi în urma viiturilor produse în vestul ţării Uganda
Viiturile violente din vestul țării Uganda au dus la pierderea de vieți omenești. Cel puțin 16 persoane au fost găsite decedate.
Cel puţin 16 persoane au murit din cauza viiturilor produse în vestul Ugandei, a informat Crucea Roşie din această ţară, preluată de BBC, snunță Agerpres. Echipele de salvare au recuperat cadavrele victimelor luate de viituri în districtul Bundibugyo, din vestul ţării, a precizat organizaţia.
Mai multe case au fost măturate de ape, iar unele drumuri, blocate sau distruse. Zone extinse din estul Africii s-au confruntat în ultimele săptămâni cu inundaţii şi alunecări de teren, soldate cu moartea a sute de persoane şi cu strămutarea a câteva milioane.
Fenomen meteo neobișnuit
Intemperiile au fost legate de un fenomen meteorologic neobişnuit din Oceanul Indian.
Între timp, în Somalia, autorităţile încearcă să evalueze pagubele produse de furtuna tropicală Pawan, care a adus sâmbătă vânturi puternice şi ploi torenţiale pe coasta nordică şi a întrerupt comunicaţiile cu oraşul Eyl.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News